Preşedintele Organizaţiei Municipale PNL Braşov, Adrian Oprică salută proiectul de realizare a drumului forestier Gorița, care face parte dintr-o investiție mai mare a Regiei Publice Locale a Pădurilor „Kronstadt“, de reabilitare a mai multor drumuri din pădurile muncipiului, ce vor avea și un rol turistic.
Potrivit președintelui organizației municipale a PNL Brașov, Adrian Oprică, grupul de consilieri libera a gândit un astfel de proiect în urma cu doi ani, de finalitatea lui urmând să beneficieze atât braşovenii cât şi turiştii care vin în număr mare la Braşov şi care şi-au dorit să aibă posibilitatea de apractica ciclismul montan în zonă.
Adrian Oprică: „Ne-am dorit foarte tare să găsim o modalitate prin care să construim un drum forestier care să lege zonele Şapte Scări – Dâmbu Morii – Noua – Răcădău – Pietrele lui Solomon cu staţiunea Poiana Braşov. De asemenea, am gândit şi un drum cu grad de dificultate mai ridicat, pentru mountain bike, pe circuitul Poiana Braşov – Postavaru, de unde se poate face retur practicând downhill, şi un altul ceva mai uşor, pe traseul Noua – Dâmbu Morii – Șapte Scări. Iată că, după ce s-a făcut legătura între Timiş şi Noua, acum se trece la amplul proiect de amenajare a drumului forestier Goriţa, aflat între Valea Răcădăului şi Pietrele lui Solomon, iar asta nu poate decât să ne bucure”.
Adrian Oprică este de părere că aceste drumuri forestiere pe care să se poată practica mountain-bike, vor oferi mai multe oportunităţi de petrecere a timpului liber şi celor care sunt atraşi de practicarea ciclismului montan, atât la nivel de agrement cât şi ceva mai competitiv: „Am avut şi avem ca principale obiective, dezvoltarea posibilităților de petrecere a timpului liber pentru cei pasionaţi de acest sport. Se ştie deja că din ce în ce mai mulţi români au început să se apropie de acest sport, iar aceste trasee nu fac altceva decât să vină în întâmpinarea lor. De asemenea, pe aceste trasee vom putea organiza şi competiţii de profil, precum a fost celebrul concurs de downhill PlayBike – On The Rocks de la Bunloc, un eveniment internaţional de primă mână, trecut în calendarele Uniunii Cicliste Internaţionale cu rangul C1, alături de numai 11 alte curse pe întreg globul”.
Drumul Goriţa, care a obţinut toate avizele necesare şi care va fi gata în maxim trei ani, va avea o lungime de 11 km şi se va face în urma unei investiţii de aproximativ 1,5 milioane de euro, din fonduri europene.