Munții Bucegi oferă poteci „toate picioarele” și nu este nevoie de mari eforturi logistice pentru a ajunge la multe dintre trasee. Cel puțin de la Brașov este simplu. Cu autobuzul până la Bran, cu trenul sau autobuzul până la Râșnov sau Bușteni.
Pentru amatorii de plimbări ușoare este platoul, la care se poate ajunge ușor de la Bușteni, cu telecabina sau cu mașina. Apoi, mers lejer la Babe, Sfinx, Crucea Caraimanului sau Cabana Omu. Mai sunt și Jepii (mici și mari), pentru cei care trec de nivelul Postăvarul sau Piatra Mare. Sunt și Acele Morarului, pentru cei care nu au rău de înălțime. Mai sunt o grămadă de brâne și văi.
Cu „mini-trenul” la Bușteni
De la Brașov la Bușteni, călătoria cu trenul durează o oră. Ce e drept, vara, într-o zi de sâmbătă dimineața locul în tren nu e garantat. Dar e bun și un bilet fără loc. „Uite că oamenii încep să meargă cu trenul”, mă gândesc eu. Pe peron se elucidează enigma. Trenul are exact două vagoane. În tren aflu și cauza. „Nu mai sunt vagoane. Pentru a forma garniturile pentru Constanța au luat câte un vagon de la alte trenuri”, îmi explică „nașul”. Asta e. Împart spațiul pentru biciclete cu alți călători. Măcar trenul a pornit vijelios. După câteva minute trece de 87 km/h. Dar revine repede la mersul molcom. După Dârse, mai cu 50 km/h, mai cu 40 km/h, dar ajunge la timp în Bușteni.
Rocă, zăpadă și multă liniște
Din Bușteni îmi fac planul. Decid repede. Azi, Valea Albă. Traseul este nemarcat, dar, cu toate acestea este un „clasic” primăvara, când se stabilizează zăpada.
În timpul verii, după ce se topește aproape toată zăpada, traseul e un spectacol. După ieși din pădure te așteaptă cu bucăți de rocă imense. De pierdut nu ai cum să te pierzi. Tot ce trebuie să faci este să calci cu atenție. În această vale ai impresia că ești în altă lume. E sfârșit de august, dar mai sunt porțiuni cu zăpadă. E spectacol!
Totul este stâncă. Mai că îmi venea să pun o postare pe Facebook de gen #evadatprintrepietroaie. Odată intrat în Valea Albă uiți de oraș, de agitație.
Mai auzi doar pașii și, uneori, câte un strigăt: „Piatră!!”. Traseul nu este foarte lung, nu este prea tehnic, dar te solicită. De altfel, înainte de a ajunge pe platou există și o variantă, care te duce la Crucea Caraiman, marcată cu momâi. Aleg varianta asta. „Scap de platoul aglomerat”, mă gândesc eu.
După ce ies din vale, traseul spre Caraiman devine plimbare. Așa că ajung repede la Crucea Caraimanului. Ai! Uitasem că la cruce e agitație mare. Acum mai e și șantier. Se renovează crucea. Se face și o platformă de belvedere. Nu cred că ar fi mare nevoie de ea.
Prea gălăgie la cruce, așa că renunț la pauza de masă. O iau repejor pe brână, până la Cabana Caraiman, unde nu au mâncare, dar se poate cumpăra o cafea la un preț rezonabil.
De la cabană, spre Bușteni, pe Jepii Mici. După Valea Albă, mi se cam făcuse dor de lanțurile și cablurile de pe traseu.
Ajung în Bușteni, unde, mă „lovește în moalele capului” strada care duce la telecabină. O grămadă de „suveniruri” chinezești, așa că o iau pe străduțe secundare pentru a ajunge la gară așa că trec pe lângă mai multe căsuțe „elvețiene”. Plec din Bușteni, nu înainte de vedea un mesaj scris pe peron.
