Prezent la Brașov, pentru a participa la Festivalul „Limba Română“, fostul ministru al Culturii, Theodor Paleologu, care și-a anunțat candidatura la președinție din partea PMP, a programat și o întâlnire cu presa, în cadrul căreia a arărat cum vede activitatea unui „președinte-învățător“ (așa cum s-a autodenumit cu puțin timp în urmă) sau președinte-mediator, dar și care sunt punctele slabe ale contracandidaților săi, aflați acum în funcții înalte în stat.
Astfel, referindu-se la Viorica Dăncilă, Theodor Paleologu a declarat că aceasta este „pupila lui Dragnea“ și o „semănătoare de zâzanie“, în ciuda faptului că pozează într-o persoană neconflictuală.
„O tot auzim pe doamna Dăncilă spunând că este neconflictuală, că este o femeie paşnică, dar este o enormă minciună. În realitate, ea este un agent de discordie, numele adevărat al ei este Discordia, Zâzania. Să nu uităm că Guvernul Dăncilă a intervenit brutal pe 10 august în urmă cu peste 1 an“, a spus Paleologu care a a adăugat că liniștea pe care o propune Dăncilă este asemănătoare celei de pe vremea lui Ion Iliescu. „Doamna Dăncilă ne spune că este neconflictuală, făuritoare de consens, dar am mai avut genul acesta de pace socială, pe vremea lui Ion Iliescu, «un preşedinte pentru liniştea noastră», când sloganul FSN era «să fim uniţi», totul să fie liniştit, dar era, de fapt, un regim extrem de violent, pentru că au murit oameni, au fost bătuţi, schingiuiţi, atunci au plecat din ţară zeci, dacă nu chiar sute de mii de oameni. (…) Acelaşi tip de falsă pace soci“ală ne propune PSD. Și? Ce a făcut de câţiva ani de zile, încercând să subjuge Justiţia, transformând agenda personală a câtorva oameni din PSD într-o agendă naţională? Pacea nu se poate realiza decât prin dreptate, prin Justiţie“, a spus Theodor Paleologu.
Fostul ministru al Culturii a vorbit, printre altele, și despre actualul președinte al României, Klaus Iohannis, care „are partea sa de vină pentru degringolada din PNL“.
Despre Iohannis, Paleologu spune că nu folosește toate pârghiile pe care le are la dispoziție, pentru a restaura demnitatea statului:
„Această ţară se îndreaptă spre o catastrofă dacă nu alege un preşedinte potrivit, iar un preşedinte potrivit, cred eu, este un preşedinte învăţător şi mediator totodată, un preşedinte care să restaureze demnitatea statului. Şi când spun demnitatea statului mă gândesc la un stat care să-i respecte pe cetăţeni şi pe cei care-l duc în spinare şi plătesc impozite. Nu poţi să fii respectat decât dacă te respecţi pe tine însuţi şi îi respecţi pe ceilalţi. Când spun restaurarea demnităţii statului, mă gândesc la toate aceste lucruri şi, foarte important, meritocraţia. Din păcate, de sus până jos, la toate nivelurile societăţii, s-a răspândit ciuma incompetenţei, a nepotismului, a hoţomăniei şi e nevoie de o meritocraţie care să dea oamenilor încrede în stat.“