Site icon

Deputatul Tudor Benga (USR), neîncrezător în aeroportul Brașovului, finalizat în 2020. „Consiliul Județean trage mâța de coadă căutând pretexte, când ar trebui să construiască un turn de control fizic“

Deputatul USR Brașov, Tudor Benga, somează Consiliului Județean să nu mai piardă timp inutil în a face analize peste analize pe tema turnului virtual, ci să treacă direct la realizarea turnului fizic – unul care se pretează pentru tipul de aeroport pe care Brașovul și-l dorește pe termen lung, ca număr de pasageri.



Benga susține că CJ Brașov „trage mâța de coadă“ cu pseudo-dileme legate de turnul de control, încercând astfel să găsească pretext în cazul în care nu va fi gata eroportul până în 2020. 

Când a apărut Studiul de fezabilitate revizuit pentru tot aeroportul, în 2016, întreg costul pentru turnul de control fizic era estimat la 3,2, milioane, plus echipamente de 700.000 de lei. Atunci am spus că aceste costuri nu sunt realiste și că proiecția financiară este nejustificat de mică. Și iată că, în clipa de față, suntem  la punctul în care se estimează un cost de 3,6 milioane lei doar pentru studiul de fezabilitate privind serviciile de navigație, iar această majorare vine pe fondul dilemei turnului fizic vs. turn virtual. În acest moment, pare că CJ Brașov trage mâța de coadă și încearcă, pe de o parte, să întindă de timp, pe de altă parte, să își găsească justificări pentru eventualele întârzieri ale termenului dat inițial pentru realizarea aeroportului. Probabilitatea ca un aeroport ca cel de la Brașov, ce estimează să atingă un trafic de 1 milion de pasageri/an în 5-6 ani, care să fie gestionat printr-un turn virtual, este foarte mică. Așa că, mai devreme sau mai târziu, vom avea nevoie de un turn fizic. De aceea eu le cer public celor de la CJ Brașov, să nu mai lanseze pseudo-pretexte și pseudo-dileme legate de turnul de control, care sunt doar motive de a prelungi termenul de finalizare și, totodată, de tocat bugetul județean“, a declarat deputatul USR Tudor Benga.



În contextul actual, este puțin probabil și ca Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav să fie gata până în 2020, iar discuțiile referitoare nu doar la turnul de control, ci și la o eventuală finanțare a întregului proiect din fonduri europene, sunt pe lângă subiect, așa cum se prezintă el la acest moment, a mai precizat Tudor Benga.

Se discută din ce în ce mai mult, în ultima perioadă, și despre a aplica pe fonduri europene cu acest proiect al aeroportului. Dar, la acest moment, nu există linii/ghiduri de finanțare europene pentru așa ceva și să ajungi să le schimbi în timp util, sunt șanse minuscule. Posibilitatea există, dar reticențele sunt foarte mari, pentru o perioadă atât de strânsă“, a declarat Tudor Benga.

În acest context, un proiect al Aeroportului Internațional Brașov – Ghimbav care să fie finalizat în 2020, așa cum în mai multe rânduri au susținut reprezentanții administrației județene, este imposibil de realizat. De altfel, până și conducerea Consiliului Județean a recunoscut că finalizarea aeroportului nu mai este posibilă în 2020.



După discuția cu ambasadorul Turciei, de săptămâna trecută, președintele Consiliului Județean Brașov a anunțat că, până la finalul anului 2020, aeroportul va fi finalizat în proporție de 90%. Dacă se va întâmpla acest lucru, atunci el nu va deveni operațional până la jumătatea anului 2022“, a  încheiat Tudor Benga. 

Exit mobile version