Ramai la curent!

Fapt divers

Mașină de Brașov, găurită de gloanțe, abandonată pe un câmp din Germania

Publicat

in

Un autoturism înmatricuat în România, cu numere de Brașov, cu parbrizul găurit de gloanțe, este abandonat de aproape o lună pe marginea unei șosele din Germania. Autoturismul marca Ford, de Brașov, a fost abandonat pe marginea șoselei B101 ce leagă Freiberg de Großschirma de la jumătatea lunii octombrie. De atunci, starea mașinii s-a deteriorat și a fost vandalizată de localnici, astfel că a fost împrejmuită cu bandă de poliție, potrivit FreiePresse.
Un fermier care deține un teren în apropiere este nemulțumit de faptul că autoturismul îi blochează calea de acces și spune că a anunțat poliția să o ridice. 



 

„Geamurile sunt sparte și par găurite de gloanțe. Am informat poliția. Sunt surprins că poliția și angajații de la drumuri trec în mod regulat pe aici, dar nu fac nimic”, a declarat fermierul Gunther Zschommler pentru FreiePresse, conform hotnews.ro, care citează stirile ProTV. 

Încă nu este clar cum a ajuns autoturismul acolo, iar potrivit polițiștilor din Chemnitz, mașina nu a fost raportată furată nici în Germania și nici în România. Cu ajutorul autorităților din România, poliția germană a reușit să afle cine este proprietarul autoturismului, însă acesta nu a putut fi contactat. 



„Presupunem că vehiculul a fost lăsat pe marginea drumului pentru că proprietarul voia să scape de el”, a declarat comisarul-șef Doreen Gohler, care a refuzat să confirme dacă găurile au fost provocate de un atac armat. Autoturismul a fost ridicat vineri de autoritățile germane, care continuă ancheta în acest caz.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Arest preventiv pentru o persoană implicată în „Dosarul molozului” de la Brașov. Sute de tone de deșeuri de la dezvoltări imobiliare au fost îngropate după ce s-a aflat că vine în control Garda de Mediu

Publicat

in

După descinderea poliției pe un teren de lângă Ocolitoarea Brașovului, unde au descoperit sute de tone de deșeuri din construcții îngropate ilegal, procutorii de pe lângă Parchetul Tribunalul Brașov au solicitat instanței, în 28 mai, luarea măsurii arestării preventive faţă de două persoane fizice şi a unor măsuri preventive cu privire la o persoană juridică – infracțiuni privind regimul deşeurilor. Judecătorul de drepturi și libertăți a admis propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile a unei persoane fizice, dar a respins cererea ce a vizat cealaltă persoană. De asemenea, a admis măsurile ce vizatu persoana juridică (timp de 60 de zile nu mai are voie să desfășoare activități ce au ca obiect deșeurile și nici să inițieze procedura de dizolvare sau lichidare).  

Conform procurorilor, în perioada 5 februarie 2025 – aprilie 2026, unul dintre inculpaţi, administrator de drept al persoanei juridice a deținut și depozitat la punctul de lucru al societății din municipiul Brașov, deși locația nu deținea autorizație de mediu, sute de tone de deșeuri amestecate, constând în principal din deşeuri de construcţie provenind de la dezvoltatori imobiliari.

„În cursul lunii februarie 2026, cunoscând faptul că la punctul de lucru urmează să aibă loc un control al Gărzii Naționale de Mediu, inculpatul a apelat la celălalt coinculpat, care i-a pus la dispoziție un teren din municipiul Brașov, situat lângă centura ocolitoare a Brașovului, pentru depozitarea, îngroparea și acoperirea cu pământ, în mod repetat, a câteva sute de tone de deșeuri dintre cele deţinute la punctul de lucru al societăţii, deși terenul nu era amenajat și autorizat pentru desfășurarea unor operațiuni de eliminare a deșeurilor. Activitatea infracţională descrisă mai sus a fost sprijinită de alte două persoane care în prezent au calitatea de suspect”, au precizat procurorii.

În cauză au fost desfăşurate în data de 27 mai percheziţii domiciliare la mai multe locaţii de interes, activitatea de percheziţie continuând şi în prezent prin raportare la terenul unde deşeurile au fost îngropate.

Citește mai departe

Fapt divers

Dealer de droguri prins în flagrant: anchetă DIICOT Brașov pentru trafic de cocaină și canabis

Un bărbat de 29 de ani a fost arestat preventiv după ce procurorii DIICOT Brașov l-au prins în flagrant în timp ce ar fi vândut cocaină. Anchetatorii au descoperit droguri, doze pregătite pentru vânzare și un cântar de precizie.

Publicat

in

Un bărbat în vârstă de 29 de ani a fost arestat preventiv pentru trafic de droguri de risc și mare risc, în urma unei anchete desfășurate de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov și procurorii DIICOT Brașov.

Potrivit anchetatorilor, în cursul anului 2026, suspectul ar fi procurat, deținut și comercializat canabis și cocaină, inclusiv prin oferirea gratuită a unor cantități de droguri. Substanțele interzise ar fi fost vândute pentru sume cuprinse între 1.750 și 3.500 de lei.

Bărbatul a fost prins în flagrant pe 26 mai, în municipiul București, în timp ce ar fi vândut cocaină pentru 1.750 de lei. În urma controlului efectuat asupra autoturismului acestuia, anchetatorii au găsit 51 de doze ambalate în staniol și alte opt pungi cu substanță vegetală.

Pe parcursul investigației, polițiștii au ridicat mai multe cantități de droguri de risc și mare risc despre care există suspiciunea că ar fi fost tranzacționate de suspect. Totodată, în urma percheziției domiciliare efectuate la locuința acestuia, au fost descoperite substanțe vegetale și pulverulente aflate în curs de expertizare, un cântar de precizie, obiecte cu urme de substanțe interzise și alte mijloace de probă.

Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Brașov au dispus reținerea bărbatului în data de 26 mai, iar o zi mai târziu Tribunalul Brașov a decis arestarea preventivă pentru 30 de zile. La operațiune au participat și jandarmi din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Anchetatorii precizează că persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție și de toate drepturile prevăzute de legislația procesual penală.

Citește mai departe

Cotidian

Salvatorii montani, în alertă. Mai mulți alergători au alunecat în răpe, la ultramaratorul Transylvania 100

Publicat

in

Salvatorii montani care acoperă Munții Bucegi au intrat în alertă sâmbătă dimineața, după ce starea traseulului de alergre de la ultramaratonul de 100 de kilometri „Transylvania 100” le-a creat probleme alergătorilor.

Astfel, sâmbătă, Salvamont Brașov a anunțat că au fost înregistrate 16 incidente.

„Dintre acestea, 3 cazuri au presupus extragerea persoanelor din zone abrupte/râpe, 8 cazuri au fost preluate de pe traseu, iar 4 persoane au prezentat semne de hipotermie, refuzând ulterior transportul cu ambulanța. Într-un caz s-a intervenit pentru alungarea unui urs”, a anunțat Salvamont Brașov.

Pentru realizarea intervențiilor au fost mobilizați peste 40 de salvatori montani de la mai multe formații. Reprezentanții Salvamont Brașov au anunțat în jurul orei 13.30 ca mai era în derulare o singură intervenție.

Alergătorii montani s-au accidentat în zona Tigănești – Mălăiești, unde, unde au alunegat pe zăpada înghețată. Salvatorii montani din județele Brașov și Prahova au precizat că rămân în alertă, până la finalizarea cursei.

Citește mai departe

Trending