Studiul de fezabilitate al viitorului spital regional de la Brașov va fi elaborat de un consorțiu care are în portofoliu alte 40 de proiecte similare, de spitale construite în parteneriat public-privat (PPP). Consorțiul, desemnat de Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), care asigură finanțarea de 2,5 milioane de euro pentru documentația necesată spitalului regional, este format din firmele PricewaterhouseCoopers (PwC), International Consulting Engineering SA (BTY), Clifford Chance LLP și Clifford Chance Badea SPRL.
Consorțiul de consultanți are experiență în contrucția a 40 de spitale, prin PPP, în toată lumea, iar reprezentanții companiilor care îl formează au ajuns ieri la Brașov, pentru o discuție cu reprezentanții Primăriei și cu autorități direct interesate.
„În acest proiect suntem la început de drum, însă foarte multe lucruri au fost deja făcute de către Primărie și celelelte părți implicate, începând cu transferul terenului, studiul de prefezabilitate etc, așa că proiectul nu se află chiar la început. Va trebui să elaborăm studiul de fezabilitate pentru acest proiect interesant, în forma în care să fie aprobat de Consiliul Local Brașov, potrivit legislației din România, iar odată obținută aprobarea, vom putea lansa competiția pentru parteneriatul public-privat, în vederea selectării partenerului care va obține cel mai bun raport calitate-preț pentru Brașov. După ce va fi selectat câștigătorul licitației, acesta va finanța construcția acestui spital, iar noi vom fi alături de municipalitate până la încheierea contractului de parteneriat public-privat, în conformitate cu legea românească. După semnarea contractului vom ajuta orașul să demareze efectiv proiectul și să îl monitorizeze“, a declarat Jan Brazda, consultant în cadrul PWC, liderul de proiect pentru Spitalul regional Brașov.
„Mă bucur că am ajuns la acest stadiu. S-au făcut deja pași foarte importanți pentru a ajunge la acest moment, de începere a activității de consultanță pentru pregătirea proiectului. Autoritățile locale, împreună cu reprezentanții comunității în Parlament și Guvern, au făcut pași foarte importanți pentru a asigura emiterea actelor normative necesare pentru spitalul regional și pentru a securiza terenul și alte aspecte preliminare, care sunt foarte consumatoare de timp. Activitatea de consultanță pentru pregătirea proiectului va fi subiectul de dezbateri pentru următoarea perioadă. Termenul necesar pentru realizarea acestei investiții părea lung, dar din perspectiva pregătirii unui proiect solid, care va însemna furnizarea de servicii de calitate pentru populația din regiune pentru următorii 40-50 de ani, această perioadă de pregătire nu este deloc mare, dacă ne gândim că include și licitația pentru alegerea partenerului privat, și încheierea contractului cu acesta, și perioade de pregătire a personalului,avize etc. Proiectul trebuie pregătit pe baze solide, trebuie amendată legislația astfel încât spitalele regionale să poată funcționa corect, nu numai acest spital, ci toate spitalele regionale, indiferent de sursa finanțării. Ce pot să spun este că BERD este optimistă în legătură cu acest proiect, având în vedere foarte buna colaborare cu autoritățile locale și centrale care susțin acest spital și având în vedere că avem o echipă de consultanță formată din experți locali și internaționali de mare calibru, cu expertiză specifică pe acest tip de proiecte“, a declarat Venera Vlad, directorul Departamentului de Infrastructură Municipală și de Mediu, BERD.
„Această întâlnire este foarte importantă pentru că reprezintă începutul unei noi etape pe care o vom parcurge în baza acordului semnat anul trecut cu BERD și Ministerul Sănătății, privind finanțarea nerambursabilă pe care BERD a alocat-o pentru elaborarea studiului de fezabilitate și contractarea partenerului privat din proiectul Spitalului Regional Brașov. În baza acestui acord, BERD a selectat o echipă de experți internaționali care își încep treaba astăzi. Acest dialog este important pentru identificarea detaliilor care trebuie discutate și luate în calcul în acest proiect. Sunt prezente persoane cu experiență în parteneriate de tip public-privat, reprezentanți ai unor instituții sau consorții internaționale cu expertiză în identificarea resurselor financiare, experți în domeniul medical, reprezentanți ai Ministerului Sănătății, municipiul Brașov, Consiliul Județean, fostul ministru al fondurilor europene, BERD. Am invitat și reprezentanți ai unor instituții de învățământ – decanul Facultății de Medicină a Universității Transilvania, structuri asociative medicale, foști sau actuali parlamentari, miniștri care s-au implicat în acest proiect. Este bine că am ajuns în această fază, suntem în grafic din acest punct de vedere, vor fi multe discuții și multe analize de făcut în următoarea perioadă, important este să parcurgem toți pașii pe care ni i-am stabilit împreună cu partenerii noștri și să avem la Brașov un spital regional care să funcționeze eficient, la standardele medicale internaționale, care să fie un model și pentru alte instituții de acest fel din țară“, a spus George Scripcaru, primarul municipiului Brașov.
Pe agenda discuțiilor s-au aflat: prezentarea studiului de prefezabilitate realizat în prima etapă a proiectului, descrierea țintelor cheie, viziunea consultanților despre spital, stabilirea pașilor următori (planificarea următoarelor etape/întâlniri de lucru), ateliere, studii de caz și aspecte utile observate în urma implementării unor proiecte similare, abordarea globală Parteneriatului Public Privat în sistemul de sănătate, motivații guvernamentale pentru realizarea parteneriatelor Public Privat, riscurile posibile și gestionarea acestora, servicii care ar putea fi alocate partenerului privat în gestionarea utilităților pentru spital conform celor mai bune practici și experienței internaționale, norme privind achiziția Parteneriatului Public Privat pentru spital dintr-o perspectivă legală, cele mai bune practici internaționale de achiziție a spitalelor.
Reamintim că la începutul acestui an Primăria Brașov și BERD au semnat acordul de asistență tehnică pentru construcția Spitalului Regional Brașov, în valoare de 2,5 milioane de euro nerambursabili, la care cofinanțarea municipiului este de 250.000 de euro. Tot atunci, primăria a semnat un contract de realizare a unui studiu de prefezabilitate, care a fost realizat și care stabilește principalele linii care vor sta la baza acestui proiect.