Pădurarii vor fi dotaţi cu armament de serviciu. Preşedintele a promulgat legea care modifică statutul personalului silvic

Președintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, Legea care prevede că pădurarii cu atribuţii de pază vor putea fi dotați cu armament de serviciu, letal sau neletal, transmite Mediafax.
 
Pe 27 noiembrie, Camera Deputaților a adoptat, decizional, proiectul de modificare a ordonanței de urgență privind statutul personalului silvic, astfel încât pădurarii cu atribuţii de pază să fie dotați cu armament de serviciu, letal sau neletal.
 
Legera are ca obiect de reglementare corelarea actualului statut al personalului silvic cu realitățile derivate din evoluțiile domeniilor de activitate în care funcționează personalul silvic.
 
„În exercitarea atribuțiilor de serviciu, personalul silvic cu atribuții de paza fondului forestier național, a fondului cinegetic național, a fondului piscicol și a ariilor naturale protejate are statut special, este dotat cu armament de serviciu letal sau neletal, după caz, și poate face uz de armă, în condițiile reglementărilor privind regimul armelor și munițiilor”, se arată în modificarea adusă articolului 23 (1) din OUG privind Statutul personalului silvic.
 
Personalul silvic poate face uz de armă pentru îndeplinirea sarcinilor de serviciu, în condiţiile legii. De asemenea, personalul silvic poate face uz de armă pentru îndeplinirea sarcinilor de serviciu, în condiţiile legii.
 
O altă modificare prevede că personalul silvic pensionat la vârsta standard beneficiază de o gratificaţie egală cu minimum cinci salarii brute pe ultima lună de activitate, suportată de angajator.
 
Potrivit ordonanței, „personalul silvic este format din persoanele care au pregătire de specialitate silvică atestată prin actul de absolvire a unei forme de învățământ recunoscute în România și care își exercită efectiv în domeniul silviculturii profesiunea de silvicultor”.
 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.