FOTO. Orașul „mobilității”, din nou cu trafic infernal. Polițiștii au fost scoși în stradă pentru a fluidiza traficul

După ce s-au oprit instalațiile de transport pe cablu din Poiana Brașov, aglomerația s-a mutat din stațiune în oraș.



Așa că, practic,vineri,  în jurul orelor 17.00, pe drumul Poienii, pe sensul de mers spre oraș, în multe momente se circula bară la bară și intr-un ritm se melc.

În aceste condiții, pentru a fluidiza circulația în giratoriul de la Livada Poștei a fost nevoie de un polițist de la Rutieră. Și pentru că suntem oameni „educați” si „înțelegători”, acesta  a fost oricum apostrofat copios de șoferii opriți  pe str. Mureșenilor când a stopat circulația pentru a trece o ambulanță… sau când a stopat circulația pentru cam orice. 

Astă seară, când traficul a luat-o din nou razna în centrul Brașovului, agentul în cauză, pus să să fluidizeze circulația, era ajutat de un altul care stătea la trecerea de pietoni dinspre Livada Poștei.  Un alt polițist era și la trecerea de pietoni de pe strada Mureșenilor, de la intersecția cu strada Sf. Ioan.  Pentru a da de cap cumva circulației și a se asigura ca totul merge cât mai bine. 

 

Tot vineri seara, aglomerație era și pe străzile Mureșenilor și Poarta Șchei. 

Probleme cu traficul au fost în toată perioada sărbătorilor de iarnă, circulația „bară la bară” devenind o tradiție a Brașovului.Deocamdată fără o soluție reală din partea autorităților, decât polițiștii de la Circulație care să fluidizeze traficul, atunci când acesta se aglomerează peste măsura.



Asta în condițiile în care edilii fac studii de trafic și caută soluții pentru fluidizarea circulației.

Un vis al autorităților locale din Brașov ar fi să-i determine pe șoferi să renunțe la mașinile personale și să opteze pentru transportul în comun. Strategia nu a reprezentat un mare succes, chiar dacă municipalitatea a încercat să implementeze un sistem inteligent de management, care, însă a tot dat rateuri. Cu toate acestea, pentru managementul integrat al transportului în comun, Primăria Brașov a primit titlul de „smart city”…

1 Comentariu

  1. Poiana are o limita la nr. de turiști, dar vrea sa le ia banii la toți. Chiar dacă dublează lățimea drumului spre Poiana sau instalează tramvai pe traseu, tot degeaba. De ținut cont că o mare parte a schiorilor noștri, sunt în Austria. Din 06.01.20 se va micșora aglomerația.

Dă-i un răspuns lui Ovidiu Munteanu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.