În urma afirmațiilor făcute la adresa Filarmonicii Brașov și a altor intitutii locale de cultură de către domnul primar George Scripcaru, în cadrul dezbaterii publice a proiectului de buget al municipiului Brașov, din data de 17.02.2020, artiştii Filarmonicii Brașov au dorit să aibă o replică la spusele edilului, care afirmase că aceștia câștigă mai bine ca la Munchen.
Mesajul Sindicatului Filarmonicii Brașov:
“De-a lungul multor ani, artiștii brașoveni au fost unii dintre cei mai vitregiți din țară în privința salarizării, în ciuda existenței unor legi ce le erau favorabile, dar nepuse în aplicare de către Ordonatorul Principal de Credite, respectiv de către Primăria Municipiului Brașov. Drept urmare, singura cale a artiștilor de a fi remunerați conform legilor în vigoare, a fost acționarea în instanță.
Sentințele favorabile obținute de artiști, care prevăd și recuperarea diferențelor salariale din urmă, întăresc nepunerea în aplicare a legilor salarizării corespunzătoare, la momentul publicării acestora în Monitorul Oficial, exonerându-i pe artiști de orice vină, aceștia doar cerând drepturile bănești legale, conform legilor salariale în vigoare, în România.
La momentul actual, în cadrul Filarmonicii Brașov, pentru acelaşi post există 3 niveluri de salarizare. Salariul cel mai mic este cel căruia ordonatorul de credite nu a aplicat prevederile legii, al doilea este cel căruia în urma hotărârilor instanţelor judecătoreşti s-au aplicat prevederile legilor dar nu s-au calculat corect de către angajator si al treilea nivel, salariul câştigat şi calculat în instanţă conform legilor.
Conform modului său de exprimare, domnul primar lasă de înţeles că dreptatea statuată printr-o sentință judecătorească definitivă şi irevocabilă este ceva greșit, cu atât mai mult cu cât efectul este repararea unor nerespectări ale legii, făcute în instituția pe care-o conduce.
În ceea ce privește afirmațiile conform cărora nivelul de salarizare al artiștilor Filarmonicii Brașov este identic cu cel al unei orchestre simfonice din Munchen, domnul primar trebuia să compare salariile publicate de către Filarmonica Braşov pe siteul acesteia : http://www.filarmonicabrasov.ro/wp-content/uploads/2019/10/lista_functii_din_institutie_30_09_2019.pdf cu salariile publicate pe siteurile germane de incredere, unul dintre acestea fiind urmatorul : https://www.gehalt.de/beruf/orchestermusiker?location=munchen.
În ciuda acestor probleme cu care artiștii Filarmonicii Brașov s-au confruntat de foarte mult timp și încă se confruntă, niciodată nu au făcut compromisuri față de calitatea actului artistic! Dăruirea și dragostea artiștilor pentru muzică și respectul față de de public se regăsesc în valoarea concertelor aplaudate de publicul numeros, căruia, de multe ori, numărul de bilete puse în vânzare la concertele Filarmonicii Brașov i-au fost insuficiente, iar marii dirijori și soliști aflați pe scena Filarmonicii brașovene apreciind orchestra ca fiind dintre cele mai valoroase din țară.
Compararea atât a bugetelor, cât și a activității Filarmonicii cu cea a lui Andre Rieu este futilă, Andre Rieu aparținând showbizz-ului și dezvoltând un bussines pe baza muzicii clasice, departe de activitatea oricărei instituții europene de concerte. Arta nu are un produs finit, palpabil sau cuantificabil (ca showbizz-ul), neaducând investitorului profituri financiare imediate. Acestea se regăsesc în timp, arta “producând” armonie, echilibru, dezvoltând societății capacitatea de a se bucura de frumos, de a face oamenii compleți și complecși!
Investiția în Cultură nu va reprezenta niciodată o irosire a banilor publici, ci chiar o condiție permanentă, necesară și vitală societății pentru a-și păstra identitatea, a-și cultiva valorile, pentru a se dezvolta armonios și pentru a înflori. Cultura este condiția sine qua non pentru ca o societate dezvoltată să poată privi spre viitor!”
Un PUNCT DE VEDERE …. Domnule Primar .. dacă mâine prin absurd să zicem, nu mai puteți să Vă exercitați funcția (… până una alta Doamnye feri ! ) .. din câți locuitori are județul Brașov ( să tăt fie câți o fi …) cel puțin 100.000 Vă poate ține sau lua locul mintenaș .. FĂRĂ PROBLEME și nici o pregătire !… Dar DACĂ TOT mâine sau cu o zi înaintea unui Concert Simfonic, fie el obișnuit, nu mai vorbim de ” Extraordinar” .. prim fagotistul sau concert maestru, sau ori care instrumentist șef de partidă și NU NUMAI, a călcat din neatenție pe vreo coaje de banană .. și-a fracturat oarece sau și-a spart buza, iar concertul are multe solouri și dificultăți în ce privește instrumentul & meseria … apăi Domnule primar tzucku-Vă , poți să cați mătăluță în tăt Județul în cei ” N ” mii de locuitori, că n-ai să găsești șoha-n veci pe unul să-l (i) înlocuiască … Pt. că Domnule Primar, meseria asta nu e ca strungăritul, frezatul, frizeritul, faianțatul, lăcătușeritul, oieritul sau șmenuitul … etc etc … Asta-i MESERIA GRE’ n-o face oricine și de aceea suntem puțini și rari… și-o faci în: 12 ani de școală (liceu), după care mai ” plusezi ” 5 – 6 ani de facultate (Conservator) .. deci 12 + 5 = 17 pân’ amu …. după care îți mai trăbă vreo 2-3 ani de acomodare și experiență-n orchestră .. și de abia ATUNCI poți să arăți ce ști și cum ști … Că Domnule Primar … mulți știu să ”cânte” … așa cum credeți Dumneavoastră & cei ” N ” mii de locuitori ai județului, dar PUȚINI .. foarte puțini știu și CUM ? !!! … E diferență MAAARE între a ști cânta … toată lumea știe, toată lumea cântă … și între a ști (și) CUM TRĂBĂ (să cânți)…iar ca să ajungi aici SĂ ȘTI (și) CUM TRĂBĂ … Domnule Primar, e muncă MULTĂ & chin, SACRIFICIU & renunțări … Copilul care a îmbrățișat meseria asta, după lecții, nu iese afară cu ”derbedeii” la joacă, barbut, tras pe nas sau cu cercul … pune mâna pe vioară sau la ce cântă .. și dă-i nene 3-4 ore de studiu ZILNIC … că de ”sari” o zi e așa de ” nasoală ” meseria … că imediat SE CUNOAȘTE … e genul de meserie din aceea: ” cum o lași, cum te lasă ” … Eiii .. pe chestia asta, băieții trebuiesc plătiți și nu ca la Miunhăn .. ci MAI CEVA, K pe Marte sau Jupiter … pt. că nici măcar 100 de instrumentiști nu sunt într-o orchestră .. mă refer la Brașov, Ce contează 100 de inși cu salarii K LUMEA, la o populație de ” N ” mii de locuitori, cât are județul sau orașul .. pt. că Domnule Primar .. Filarmonici, Opere, și Teatre .. nu sunt în toate orășelele județului, nu mai vorbim de sate, comune & coclauri … Poate-or fi în Moldova, eu nu știu că n-am fost pe acolo … .. așa că haideți să GÂNDIM CU CAPUL … Doamnye ajută și Bunul Doamnyezo să Vă înburde-n binye !…
Ce primar cocalar este la Brașov. Fi-mi-ar scârbă de toți puturoșii, care fură și fac declarații ca maimuța asta de la Brașov, împreună cu colegii lui din alte cotețe. Habar nu are să scrie sau să citească și face afirmații de manelist samâmnțar. Rușine, să compari un violonist de mâna a3-a cu o instituție întreagă, de care își bate joc de ani de zile, cu zâmbetul pe buze iar când ajunge la interviuri se laudă cu ei. Așa primar să ai și tu d-le Scripcaru.