Moțiunea de cenzură a trecut cu 261 de voturi, astfel că Ludovic Orban va rămâne de acum să conducă interimar Executivul, până la numirea unui noi premier, având și atribuții limitate. Împotriva moțiunii au votat 139 de parlamentari. Pentru a trece moțiunea erau necesare 233 de voturi.
Senatul şi Camera Deputaţilor s-au reunit miercuri, în şedinţă comună, pentru a dezbate şi vota moţiunea de cenzură depusă de PSD după angajarea răspunderii Guvernului pe proiectul alegerii primarilor în două tururi de scrutin. Şedinţa a fost condusă de preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, care a anunţat că şi-au înregistrat prezenţa 350 de parlamentari.
Guvernul Ludovic Orban este demis prin moțiune de cenzură la exact 3 luni și o zi de la instalare.
„Un parlament dominat de forțe retrograde, cu parlamentari la pixul lui Dragnea, care au călcat în picooare democrația, au luat decizia azi să demiterea Guvernul prin moțiune de cenzură. Dar cum am mai zis, Guvernul cade în picioare, pentru că după trei luni de zile am reușit să facem câteva lucruri importante pentru România“, a fost prima declarație a lui Ludovic Orban, după adoptarea moțiunii de cenzură.
Potrivit Constituției, Parlamentul poate fi dizolvat de președinte dacă respinge două propuneri de învestitură a unui nou Guvern în termen de 60 de zile. Strategia liberalilor este ca, în cazul în care moțiunea trece, Ludovic Orban să vină în Parlament să ceară votul, însă parlamentarii PNL să voteze împotrivă. În cazul în care toți pașii legali ar fi îndepliniți, liberalii vor ca alegerile anticipate să aibă loc odată cu localele, în iunie.