Ramai la curent!

Investitii

Sala polivalentă de la Bartolomeu a obținut autorizația de construire. Urmează lansarea licitației de lucrări

Publicat

in

Azi a fost semnată autorizația de construire necesară executării lucrărilor pentru „Complex multifuncțional – sală polivalentă Brașov, cu dotări aferente, amenajări exterioare, accese și organizare de șantier“, a anunțat primarul George Scripcaru.

„Am obținut și ultimul aviz, de la Mediu vineri, și în conformitate cu toate aceste avize am emis autorizația de construire. După cum știți, se lucrează la proiectul tehnic și autorizația era un pas necesar pentru continuarea proiectului. În următoarea perioadă proiectanții vor veni la Brașov, vor completa documentația cu componenta de detalii de execuție, și după ce vom completa această etapă vom lansa licitația pentru execuția propriu-zisă a acestui obiectiv“, a declarat primarul George Scripcaru.

Edilul spune că in câteva săptămăni va fi lansată și licitația propriu-zisă de lucrari. 

În noiembrie 2019, Biroul de arhitectură Dico&Țigănaș (câștigătorul licitației pentru realizarea Studiului de Fezabilitate și a Proiectului tehnic) a prezentat Consiliului Local Brașov studiul de fezabilitate, în cadrul ședinței prin care au fost aprobate documentația și indicatorii tehnico – economici aferenţi obiectivului de investiții.

Contractul pentru studiul de fezabilitate și proiectul tehnic a fost semnat cu firma de arhitectură pe 25 aprilie 2019, suma adjudecată fiind de 3,86 milioane lei, inclusiv TVA.

Conceptul pornește de la un spațiu multifuncțional care include nu numai construcția efectivă a Polivalentei, ci și o întreagă amenajare cu zone verzi, zone de promenadă, zone de recreere și de odihnă, amfiteatru în aer liber, locuri de joacă pentru copii, piste de biciclete și role și facilități sportive puse la dispoziția publicului (terenuri de baschet, tenis, volei, fotbal în aer liber etc), care transformă întreaga suprafață de 148.210 mp într-un imens parc. Privită dinspre Șoseaua Cristianului, polivalenta se va afla în spatele acestui parc, iar arhitectura a fost gândită în așa fel încât să se înscrie în peisaj, urmărind curbele de nivel ale Dealului Șprenghi și armonizând peisajul natural cu cel construit, sala fiind ea însăși gândită ca o completare a reliefului natural.

Pentru a ilustra multifuncționalitatea conceptului, proiectantul a propus mai multe scenarii de utilizare a sălii împreună cu zona exterioară (eveniment sportiv, concert în aer liber, târg) și scenarii de utilizare a sălii la interior – competiții sportive (handbal, tenis, baschet, volei, judo, karate, box, wrestling, scrimă, arte marțiale etc), concerte, centru expozițional.

În cazul unui eveniment sportiv de amploare, de exemplu, care utilizează la maximum spațiul exterior disponibil, scenariul include zonă pentru trambuline, tenis de masă, badminton, judo, karate, box și wrestling, o zonă de jocuri pentru copii cu traseu gonflabil, traseu pe frânghii și tobogane, un parc pentru copii, pistă de alergare, o zonă pentru activități cu bicicleta (la care se adaugă pista de biciclete), una pentru role și skating, o zonă de worshop-uri și una pentru yoga, precum și o zonă de echitație. Activități suplimentare pot fi organizate în interiorul celor două săli, precum și pe cele patru terenuri de sport și cele cinci terenuri de tenis adiacente Toate acestea sunt completate de facilitățile de promenadă, restaurante și zone de petrecere a timpului liber.

Proiectantul propune realizarea unei săli polivalente pe amplasamentul fostului Stadion Municipal din municipiul Brașov, cu o capacitate de 10.059 de locuri, în condițiile unei utilizări flexibile, destinatăcompetițiilor sportive, concertelor, conferințelor, congreselor activităților culturale, în concordanță cu normele în domeniu care să permită omologarea sălii la standarde naționale și internaționale și care să asigure organizarea unei mari varietăți de competiții sportive, concerte și alte activități. Sala Polivalentă include și o sală de antrenament, care este de asemenea dotată cu tribune pentru public, cu o capacitate de 1.152 locuri, rezultând un număr total de 11.211 locuri.

Clădirea va fi de formă eliptică, având inclusă în zona din spate sala „de antrenament“, care face corp comun cu clădirea principală și modifică liniile curbe ale fațadei posterioare. Imaginea finală seamănă cu cea a unei nave din filmele SF, cu „motoarele“ în sala de antrenament. Ca regim de înălțime, clădirea va avea subsol, parter, mezanin și etaj. Subsolul va fi utilizat în special ca spațiu administrativ și tehnic, va include parcarea subterană, vestiare și va permite și circulația publicului și al personalului sau sportivilor/artiștilor, având inclusiv acces VIP. Tot la subsol va fi amenajat și un adăpost de protecție civilă. La parter sunt incluse majoritatea fluxurilor de circulație pentru public, spațiile comerciale, grupurile sanitare și o zonă pentru bar. Mezaninul include circulația publicului, săli de conferințe, grupuri sanitare, bar, bucătărie, spații tehnice, spații de depozitare și logii. Etajul cuprinde de asemenea o zonă VIP un bar-restaurant, un bar, spațiul pentru presă, o terasă și un spațiu verde necirculabil, cabinetul de prim-ajutor, o zonă de bucătărie, spații de depozitare, grupuri sanitare și, desigur, zonele de circulație pentru public. Atât mezaninul, cât și etajul includ terase în jurul clădirii, „exterioare“, gândite ca spații de socializare sau relaxare, care să permită contactul cu exteriorul, dar să asigure umbră sau protecție în cazul precipitațiilor.

Parcările pentru public au fost gândite ca Park&Ride, în apropierea terminalului RATBV. Astfel, spațiul din jurul Sălii Polivalente va avantaja pietonii și bicicliștii, care vor fi astfel în mai mare siguranță, și va accentua ideea de parc, cu vegetație abundentă. Soluția prezintă și avantajul utilizării parcării pentru public și în alte situații decât cele ale evenimentelor din Sala Polivalentă. 

În încălzirea și ventilarea sălii, precum și pentru asigurarea unei părți din energia electrică, proiectanții au luat în calcul instalații fotovoltaice și sisteme cu recuperare de căldură, precum și alte soluții prietenoase cu mediul, care au ca scop reducerea consumurilor și implicit a costurilor de întreținere. Clădirea va integra un sistem automatizat de management (BMS), care va monitoriza și optimiza permanent funcționarea instalațiilor.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Investitii

BNR plătește 7,3 milioane pentru a securiza Palatul Czell din Piața Sfatului

Palatul Czell din Piața Sfatului, clădire istorică în care funcționează sucursala BNR Brașov, va intra în reparații urgente după ce degradările fațadei și ale acoperișului au devenit un pericol pentru trecători. Investiția depășește 7 milioane de lei.

Publicat

in

Una dintre cele mai cunoscute clădiri istorice din Brașov, Palatul Czell din Piața Sfatului, va intra în lucrări de reabilitare după ce degradările fațadei și ale acoperișului au ajuns să pună în pericol trecătorii. Imobilul-monument istoric, în care funcționează sucursala locală a Banca Națională a României, urmează să fie reparat în regim de urgență printr-un proiect estimat la 7,3 milioane de lei fără TVA.

Potrivit documentației de licitație, lucrările se vor desfășura pe o perioadă de aproximativ cinci luni și vizează consolidarea și punerea în siguranță a fațadei principale, a pereților laterali și a acoperișului clădirii. Intervențiile sunt considerate urgente după ce expertizele tehnice au identificat fisuri, desprinderi de tencuială și degradări severe ale ornamentelor arhitecturale. Problemele au fost cauzate de infiltrațiile de apă, lipsa lucrărilor de întreținere și deteriorarea sistemului de colectare a apelor pluviale.

Fațada principală va fi refăcută integral, inclusiv elementele decorative și vitrina de la parter. Totodată, tâmplăria existentă va fi înlocuită cu ferestre din lemn stratificat de stejar, iar intrarea principală va primi o nouă ușă realizată din același material.

Acoperișul palatului Czell este puternic deteriorat

Lucrări importante sunt prevăzute și la acoperiș, unde specialiștii au descoperit grinzi afectate de putrezire și infiltrații majore în zona șarpantei. O parte dintre țiglele deteriorate s-au desprins deja în ultimele luni, existând risc de accidente în zona pietonală din centrul vechi.

Starea avansată de degradare a clădirii a generat incidente și la începutul acestui an, când bucăți de tencuială s-au desprins și au căzut în apropierea trecătorilor. În urma incidentului, Poliția Locală Brașov a amendat Banca Națională și a impus măsuri urgente pentru eliminarea pericolului.

Palatul Czell este una dintre clădirile reprezentative ale centrului istoric brașovean și figurează pe lista monumentelor istorice de importanță locală.

Citește mai departe

Investitii

Bod, prima comună independentă energetic, în județul Brașov. parcul fotovoltaic al primăriei a intrat în funcțiune

Comuna Bod a devenit independentă energetic după punerea în funcțiune a unui parc fotovoltaic de 400 kW, primul proiect de acest tip realizat de o primărie din județul Brașov. Energia produsă va alimenta iluminatul public, școlile și instituțiile locale.

Publicat

in

Bodul este, din această săptămână, prima comună din județul Brașov, independentă din punct de vedere energetic. Primăria Bod a anunțat punerea în funcțiune a propriului parc fotovoltaic, proiect care asigură independența energetică a instituțiilor și serviciilor publice din comună.

Potrivit datelor prezentate de Primăria Bod, instalația produce energie electrică începând din 6 mai 2026, când a fost pusă oficial în funcțiune. proiectul în care a investit administrația locală este gândit astfel încât energia produsă să acopere consumul pentru iluminatul public, clădirile administrative, unitățile de învățământ și infrastructura sportivă din comună. Mai exact, curentul electric obținut din surse regenerabile va alimenta iluminatul stradal, sediul primăriei, căminul cultural, școlile, grădinița și baza sportivă din Bod.

Parcul fotovoltaic de la Bod este primul proiect de acest tip din județul Brașov implementat și pus în funcțiune cu succes de o administrație locală, investiția fiind menită să reducă dependența de rețeaua clasică de energie și să utilizeze surse regenerabile pentru consumul public.

Citește mai departe

Investitii

Consiliul Județean Brașov va plăti cotizații de peste un milion de euro. Administrația județeană face parte din 19 asociații

Publicat

in

Consiliul Județean Brașov va plăti în acest an cotizații în valoare totală de 5.351.101 lei (peste un milion de euro) către cele 19 asociații din care face parte.

Sumele pentru fiecare asociație vor fi aprobate în ședința de plen a Consiliului Județean Brașov de mâine, iar plata cotizațiilor se va efectua după transmiterea rapoartelor de activitate și a situațiilor financiare pe anul anterior, respectiv a bugetelor de venituri şi cheltuieli și a planurilor de activități pe anul în curs, aprobate în cadrul Adunărilor Generale ale membrilor.

Conform proiectului, cea mai mare sumă, 2.150.000 de lei, va fi încasată de Agenția pentru Dezvoltare Regională 7 CENTRU. De asemenea, sume consistente, vor fi încasate de Agenția de Dezvoltare Durabilă a Județului Braşov – 1.749.168 lei și de ADI ISO Mediu Brașov – 650.000 de lei.

Cotizațiile ce vor fi plătite de Consiliul Județean Brașov în anul 2026:

  1. – Adunarea Regiunilor Europene – 30.000 lei;
  2. – Agenția de Dezvoltare Durabilă a Județului Braşov – 1.749.168 lei;
  3. – Asociația de Dezvoltare Intercomunitară în Domeniul Apei din Județul Sibiu – 19.200 lei;
  4. – Asociația de Dezvoltare Intercomunitară în Domeniul Apei din Județul Braşov – 75.000 lei;
  5. – Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Centrul Transilvaniei – 1.000 lei;
  6. – Centrul Regional pentru Dezvoltare Durabilă şi Promovarea Turismului – Ţara Făgăraşului – 63.000 lei;
  7. – ADI ISO MEDIU – 650.000 lei
  8. – Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Valea Prahovei în Acţiune” – 0.00 lei;
  9. – Asociația pentru Dezvoltare Intercomunitară ,„ITI Microregiunea Ţara Făgăraşului” – 74.341 lei;
  10. – Uniunea Națională a Consiliilor Judetene din România – 165,000 lei;
  11. – Agenția pentru Dezvoltare Regională 7 CENTRU – 2.150.000 lei;
  12. – Asociația Microregiunea GAL Valea Sâmbetei – 40.366 lei;
  13. – Asociația Națională a Autorităților Teritoriale de Ordine Publică – 5.000 lei;
  14. – Asociatia Valea Zimbrilor – 150.000 lei;
  15. – Asociația de Dezvoltare Durabilă Curbura Carpaților – 56.421 lei;
  16. – Asociația Clusterului Regional Electronic – 11.875 lei;
  17. – Asociaţia Transilvană Braşov Nord – 36.174 lei;
  18. – Asociaţia GAL Răsăritul Ţării Făgăraşului – 15.921 lei;
  19. – Asociația „Comitetul de Organizare a Festivalului Olimpic al Tineretului European (F.O.T.E.) – ediția de iarnă 2027 – 100.000 lei.

Citește mai departe

Trending