Ramai la curent!

Cotidian

PUG-ul Brașovului, gata în 41 de luni. Documentul costă peste 4 milioane de lei

Publicat

in

Astăzi, 29 aprilie, primarul George Scripcaru a semnat contractul pentru întocmirea Actualizării Planului Urbanistic general al municipiului Brașov. Câștigătorul licitației este Asocierea dintre Synergetics Coroporations SRL (lider) și Quattro Design SRL. Durata de realizare a Actualizării PUG-ului este de 41 de luni, iar valoarea acestui contract este de 4,046 milioane de lei. 

Graficul de implementare a proiectului

Etapa 1 – Prezentarea Formei sintetizate și diagnoza PUG-ului aflat în vigoare, studiile de fundamentare, sinteza studiilor de fundamentare, diagnosticul general și cel prospectiv, conceptul de dezvoltare a Zonei Metropolitane Brașov și viabilitatea financiară. Termen: 12 luni + 30 de zile pentru recepție și eventualele remedieri;

Etapa 2 – Prezentarea formei preliminare a Planului Urbanistic General al Municipiului Brașov. Termen: 6 luni de la recepția etapei 1 + 30 de zile pentru recepție și eventualele remedieri;

Etapa 3 – Obținerea avizelor și acordurilor necesare PUG, în baza documentațiilor specifice și a legislației în vigoare. Termen: 9 luni de la recepția etapei 2 + 30 de zile pentru recepție și eventualele remedieri;

Etapa 4 – Prezentarea formei finale a Planului Urbanistic General al Municipiului Brașov. Termen: 6 luni de la recepția etapei 3 + 30 de zile pentru recepție și eventualele remedieri;

Etapa 5 –  Predarea și integrarea Planului Urbanistic General al Municipiului Brașov în Sistemul Informațional Geografic (GIS). Termen: 3 luni de la recepția etapei 4 + 30 de zile pentru recepție și eventualele remedieri.

Arhitectul șef al Brașovului nu este de acord cu prelungirea unor PUZ-uri 

Primarul Brașovului, George Scripcaru, a declarat că „acest proiect va fi corelat cu toate celelalte documente care au fost realizate de municipalitate – reactualizare studiu de trafic, Planul de calitate a aerului, Planul de mobilitate și accesibilitate, Harta de zgomot etc – și va da Brașovului o nouă componentă urbanistică. Actualul PUG fost actualizat acum aproape zece ani și este depășit, având în vedere realitățile actuale. Toate documentele de urbanism, care au fost eliberate cu ani în urmă și pentru care au fost solicitate prelungiri, vor trebui corelate cu noul PUG. Este bine că am semnat acest contract, pentru că de aici încolo vom avea posibilitatea să rediscutăm anumite aspecte referitoare la infrastructură, dezvoltare urbană, mobilitate, și va trebui de asemenea să ne corelăm și cu planurile urbanistice din zona metropolitană, cu prioritate ale localităților din jurul Brașovului – Ghimbav, Cristian, Sânpetru, Hărman, Săcele, Predeal. Pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local de mâine sunt o serie de solicitări de prelungire a unor PUZ-uri. Procedura legală spune că orice solicitare de acest fel trebuie adusă de către primar în atenția Consiliului Local, iar Consiliul Local are atributul să aprobe sau nu astfel de solicitări. Aceste solicitări sunt analizate de comisiile Consiliului Local înainte de plen, iar punctul de vedere al arhitectului municipiului este ca aceste solicitări să nu fie prelungite și să fie reanalizate după actualizarea PUG. Desigur că plenul Consiliului Local poate avea altă opinie, dar recomandarea arhitectului-șef este aceasta, să nu mai fie prelungite pentru că vor trebui aplicate prevederile PUG reactualizat”.

„O abordare pro-activă şi nu reactivă”

Caietul de sarcini pentru Actualizare PUG a fost elaborat cu sprijinul unei echipe de experți ai Băncii Mondiale. Coordonatorul echipei Băncii Mondiale care a asigurat consultanța pentru elaborarea Caietului de sarcini, Andrei Mitrea, a declarat cu privire la acest document: „Acest caiet de sarcini are un nivel de performanţă foarte ridicat – atât în context naţional, cât şi internaţional, cel puţin în Europa de Sud-Est -, nivel care va fi impus consorţiului care va câştiga licitaţia pentru elaborarea acestui document. Acesta este un lucru bun, pentru că situaţia Braşovului ca amplasare, ca mod de funcţionare, ca dinamică în ultimii 10 ani şi în viitorii 10 ani să poată fi tratată astfel încât obiectul finit al acestui contract – adică Planul Urbanistic General actualizat – să fie un instrument cât se poate de operativ şi, în acelaşi timp cât se poate de deschis pentru viitoare proiecte la scară metropolitană şi regională. Sunt patru capitole mari pe care le-am urmărit în mod sistematic pe parcursul caietului de sarcini, având o abordare pro-activă şi nu reactivă – ceea ce de asemenea ar putea fi un element de noutate în context naţional – inclusiv în privinţa patrimoniului natural şi construit. În esenţă, viitorul PUG armonizează prevederile din legislaţia actuală, îl deschide ca proiect către temele actuale de cercetare la nivel european şi internaţional şi încearcă să-l transforme într-un instrument suficient de matur ca să fie operaţional, ceea ce nu este un lucru uşor”.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Pisoi curioși, blocați într-o gură de canalizare din Brașov. Au fost adoptați de salvator

Publicat

in

Pompierii de la ISU Brașov au avut ieri o misiune inedită. Printr-un apel telefonic au fost anunțați că pe strada Institutului din Brașov este un pisoi blocat într-o gură de canalizare. Pompierii au mers la fața locului cu o autospecială de stingere și au constatat că într-o conductă greu accesibilă erau blocați doi pisoi.

Cum spațiul era foarte îngust, pentru a scoate pisicii captivi, pompierii au găsit o soluție ingenioasă: a fost introdusă cu grijă o cantitate mică de apă în conductă, iar pisoii au fost așteptați la ieșire.  Planul a funcționat.

Pisoii au fost predați personalului de la CATTIA, care are grijă și de mama lor. Acolo au primit hrană, căldură și toate îngrijirile necesare.

„Povestea are și un final fericit: unul dintre colegii noștri s-a atașat atât de mult de unul dintre micii buclucași, încât mâine va merge să îl adopte”, a anunțat ISU Brașov.

Citește mai departe

Cotidian

Brașovul și Nürnbergul pregătesc noi proiecte comune în educație și cultură. Târgul de Crăciun, printre temele discutate

Reprezentanți ai administrațiilor din Brașov și Nürnberg au discutat despre extinderea colaborării în domeniul educației și culturii. Pe agenda întâlnirii s-au aflat parteneriate între școli, participarea la Festivalul Românesc din Nürnberg și colaborarea pentru organizarea târgurilor de Crăciun.

Publicat

in

Reprezentanți ai administrației locale din Brașov și Nürnberg au discutat despre extinderea colaborării dintre cele două orașe, cu accent pe proiecte educaționale, schimburi între instituții de învățământ și inițiative culturale, în cadrul vizitei unei delegații din orașul german. Întâlnirea a fost coordonată de viceprimarul Brașovului, Dan Ghiță, și Werner Henning, consilier local în Nürnberg, care a venit în România însoțit de Bernhard Palm, directorul școlii profesionale Berufliche Schule 1 din orașul german.

Vizite la școli și la unul dintre cei mai mari angajatori din județ

Potrivit Primăriei Brașov, discuțiile au vizat dezvoltarea unor parteneriate între unități de învățământ din cele două orașe și identificarea unor noi proiecte comune în domeniul formării profesionale.

Astfel, în cadrul vizitei la Brașov, delegația germană a participat la întâlniri la Școala Profesională Germană Kronstadt și a analizat proiectul educațional MiniTechnicus, destinat familiarizării elevilor cu domeniile tehnice. Programul a inclus și o vizită la compania Schaeffler, unul dintre cei mai importanți investitori din județul Brașov, grup care își are originile în regiunea Nürnberg.

Brașovul, invitat la Festivalul Românesc de la Nürnberg

Unul dintre subiectele abordate în cadrul întâlnirii a fost participarea Brașovului la Festivalul Românesc organizat luna viitoare în Nürnberg. De asemenea, reprezentanții celor două administrații au discutat despre colaborarea privind organizarea târgurilor de Crăciun. Cu această ocazie, municipalitatea brașoveană a transmis o invitație oficială primarului din Nürnberg pentru a participa la ediția din acest an a Târgului de Crăciun din Brașov.

Potrivit administrației locale, orașul german ar urma să fie prezent cu un stand propriu și să participe la programul artistic al evenimentului.

Consilier local la Nurnberg, născut în Mureș

Werner Henning, membru al Consiliului Local Nürnberg, s-a născut în localitatea Nadeș, județul Mureș, și s-a stabilit în Germania în anul 1983. În ultimii ani, acesta a fost implicat în proiecte care au contribuit la dezvoltarea relațiilor dintre Brașov și Nürnberg, în special în domeniile educației profesionale și schimburilor culturale.

Citește mai departe

Cotidian

Angajații Direcției Județene de Mediu Brașov ies vineri la curățenie. Acțiunea de ecologizare este organizată în Ziua Mondială a Mediului

Publicat

in

În fiecare an, în 5 iunie, este marcată Ziua Mondială a Mediului, dedicată conștientizării și acțiunii pentru protejarea mediului la nivel global.

Este un eveniment mondial însemnat, celebrat începând cu anul 1974, la inițiativa Organizației Națiunilor Unite (ONU). Evenimentul este găzduit în fiecare an într-o țară diferită, cu activității axate pe o temă anume. 

Ziua Mondială a Mediului Înconjurător – 2026 are loc în Coreea de Sud, iar evenimentele desfășurate pentru marcarea acestei zile au vor viza  schimbările climatice și vor atrage atenția asupra fenomenelor tot mai frecvente precum valuri de căldură, incendii, creșterea nivelurilor mărilor, topirea ghețarilor, etc.

Direcția Județeană de Mediu (DJM) Brașov marchează aceasta zi printr-o acțiune de igienizare a unei zone turistice din municipiul Brașov, implicând atât angajații instituției, cât și alte persoane care vor să ni se alăture.

Celebrarea Zilei Mondiale a Mediului constituie un bun prilej pentru creșterea gradului de conștientizare ecologică, promovarea acțiunilor individuale și colective pentru protejarea planetei, precum și pentru încurajarea guvernelor, companiilor și societății civile să adopte politici și practici sustenabile”, a declarant Ciprian Băncilă, directorul DJM Brașov.

Citește mai departe

Trending