Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, o avertizare Cod galben de vijelii, valabilă în 28 de judeţe, începând de joi dimineaţa, precum şi o informare de instabilitate atmosferică ce vizează majoritatea regiunilor, care intră în vigoare în această seară.
Conform prognozei de specialitate, pe parcursul zilei de joi, între orele 6:00 – 23:00, pe fondul avertizării Cod galben, în sudul Banatului, nordul Crişanei, în Maramureş şi Transilvania, precum şi în nord-estul Munteniei şi nordul Dobrogei, local şi temporar vor fi intensificări ale vântului cu viteze ce vor depăşi în general 55 – 65 km/h.
De asemenea, la munte vor fi rafale de 60 – 80 km/h, iar în zona înaltă, vântul va sufla tare, cu peste 90 – 100 km.
Judeţele avertizate cu Cod galben sunt: Tulcea, Brăila, Buzău, Prahova, Covasna, Vrancea, Bacău, Harghita, Neamţ. Suceava, Braşov, Mureş, Bistriţa-Năsăud, Maramureş, Sibiu, Argeş, Vâlcea, Gorj, Mehedinţi, Caraş-Severin, Hunedoara, Alba, Cluj, Sălaj, Satu Mare, Bihor, Arad şi Timiş.
Potrivit sursei citate, în perioada 13 mai, ora 23:00 – 14 mai, ora 23:00, va fi în vigoare o informare de intensificări ale vântului şi manifestări de instabilitate atmosferică.
Astfel, în intervalul menţionat, vântul se va intensifica treptat, la început în regiunile vestice şi nord-vestice, apoi şi în cele centrale, estice şi sud-estice, unde rafalele vor depăşi, în general, 50 – 55 km/h.
Totodată, pe parcursul zilei de joi (14 mai) şi la începutul nopţii, local şi temporar vor fi perioade cu manifestări de instabilitate atmosferică accentuată. Se vor semnala vijelii, averse ce pot avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice şi izolat grindină. Punctiform, cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp.
Fii primul care comentează