În această perioadă observăm cum măşti de protecţie sau mănuşi de unică folosinţă sunt aruncate pur şi simplu pe stradă pe stradă. Reacomandarea autorităţilor este ca ele să fie distruse, dar dacă acest lucru nu este posibil, de către purtătorul direct atunci când vrea să se debaraseze de ele, important este să fie puse într-un loc în care operatorul de salubrizare să le poată ridica în siguranţă.
În cazul în care ele ajung în reţeaua de canalizare, aşa cum s-a observat în ultimul timp destul de des, ele devin deșeuri posibil purtătoare de virus, dar și elemente care înfundă conductele de canalizare, pompele de ape uzate şi blochează sistemele de filtrare din staţiile de epurare.
De aceea, Compania Apa le cere braşovenilor să fie responsabili şi să nu arunce la întâmplare măştile şi mănuşile de protecţie.
Compania a realizat şi un video la Staţia de Epurare Hoghiz, cu operaţiunile de curăţare a pompelor de ape uzate, arţtând cât sunt acestea de dificile, mai ales că se află la o adâncime de aproximativ 6 metri.
“Când se înfundă, pompele sunt demontate, aduse la suprafaţă şi curăţate manual. În acest fel, colegii noștri sunt expuși contaminării în timpul procesului de îndepărtare a reziduurilor. Sunt dese situaţiile în care rotoarele sau motoarele acestor pompe sunt distruse iremediabil, iar înlocuirea acestora presupune costuri foarte mari. Acestea sunt motivele pentru care măştile şi mănuşile trebuie aruncate doar la gunoi.
Prin purtarea acestor obiecte, noi ne protejăm împotriva contaminării, dar trebuie să facem același lucru și cu oamenii și cu mediul înconjurător.” au spus reprezentaţii Companiei Apa.