În România, 52.783 de copii se aflau, la sfârșitul anului trecut, în sistemul de protecţie specială a copilului. Aceasta înseamnă 1,4% din totalul copiilor din România – 3.645.267, conform datelor transmise de Autoritatea Naţionale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii (ANDPDCA).
- 12.371 copii se aflau în servicii de tip rezidențial publice,
- 3.201 copii se aflau în servicii de tip rezidențial private.
34.829 copii (69.10%) beneficiau de măsură de protecție specială în servicii de tip familial, din care:
- 18.043 copii se aflau la asistenți maternali,
- 12.260 copii se aflau la rude până la gradul IV inclusiv,
- 526 copii se aflau la alte familii sau persoane.
”Ne dorim să găsim cele mai bune soluții pentru ca fiecare copil să-și găsească drumul către o familie. Suntem conștienți că procesul în sine de adopție poate și trebuie să fie simplificat, îmbunătățit și promovat mult mai mult în rândul oamenilor și pentru aceasta au fost aduse o serie de amendamente cadrului legal în materie. Șansa de a adopta un copil trebuie și poate să fie înțeleasă dincolo de o alternativă la absența propriilor copii, iar asistența maternală și serviciile rezidențiale trebuie să fie o alternativă tranzitorie. Aceasta este direcția spre care este just să ne îndreptăm ca sistem și ca societate”, declară Mădălina Turza, președinte ANDPDCA, citată într0un comunicat de presă.
Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login