Mai puțin de 50% dintre brașovenii infectați cu noul coronavirus s-au vindecat. Procentul este cu mult mai mic decât cel național sau raportarea este deficitară?

Dacă ne raportăm la cifrele oficiale, raportate de Institutul Național de Sănătate Publică, dar și de Direcția de Sănătate Publică Brașov, situația persoanelor vindecate de coronavirus din județul Brașov nu este tocmai îmbucurătoare, procentul fiind cu mult mai mic decât cel național.

Astfel, la nivel național, până în data de 27 iunie, erau înregistrate 26.022 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, dintre care 18.530 (71,20%) s-au vindecat.

Tot până în data de 27 iunie, în județul Brașov au fost înregistrare 1.395 de cazuri de persoane infectate. În 27 iunie, după o perioadă destul de lungă, Direcția de Sănătate Publică a anunțat, prin intermediul Instituției Prefectului, că din numărul total de persoane infectate s-au vindecat 684, adică 49,03%.

Practic, din datele oficiale oferite de Direcția de Sănătate Publică rezultă că mai puțin de jumătate dintre brașovenii infectați cu noul coronavirsus au trecut de cele două teste negative consecutive, condiție obligatorie pentru a fi declarați vindecați.

Deocamdată, doar speculații și întrebări

Aceste cifre oficiale ridică mai multe semne de întrebare. Oare medicii brașoveni să fie nepregătiți pentru a trata persoanele infectate? Un altfel de scenariu este puțin probabil, mai ales că la nivel național există scheme de tratament ce se aplică în toate unitățile sanitare din România.

Să fie probleme în testare? Puțin probabil, având în vedere că în toată România este folosit același sistem de testare și aceeași procedură de prelevare a probelor.

O posibilă cauză ar putea fi și raportarea cu mare întârziere a datelor de către Direcția de Sănătate Publică Brașov.

Deocamdată, toate acestea sunt simple speculații, care ar putea fi eliminate de către DSP, cu o explicație oficială privind numărul mic de persoane vindecate în spitalele din județul nostru. Direcția de Sănătate Publică, împreună cu Instituția Prefectului județul Brașov aleg însă să comunice „de la distanţă” şi „pe sărite”.

1 Comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.