Regulament pentru ocuparea unui loc în creșele din municipiul Brașov

Regulamentul pentru înscrierea copiilor la creșe fi supus aprobării în ședința Consiliului Local de vineri, propunerea Serviciului Public Administrare Creșe fiind ca și în acest an să fie primite la grupurile din subordine, copii cu vârste de minim 3 luni și maxim 3 ani.

Dacă anii trecuți, până la data de 30 iunie erau finalizate toate înscrierile, în acest an lucrurile s-au schimbat, ca urmare a infecțiilor cu SARS-COV-2.

Astfel, înscrierea în creșele aflate în subordinea Serviciului Public de Administrare Creșe Brașov pentru anul școlar septembrie 2020 – iulie 2021 se face în două etape:

  • reînscrierea copiilor pe baza dosarelor depuse și înregistrate în evidență în perioada iulie 2018 – ianuarie 2020, pentru fiecare creșă în parte, în funcție de locurile disponibile, cu aplicarea criteriilor de departajare stabilite prin prezentul regulament.
  • înscrirea copiilor, pe locurile rămase disponibile după reînscriere, pe fiecare creșă în parte, în baza cererilor de solicitare loc în creșă depuse în perioada 2018 – iulie 2020, cu aplicarea criteriilor de departajare stabilite prin prezentul regulament și a documentelor obligatorii ce formează dosarul de înscriere

In cazul în care copilul împlineste 3 ani în cursul lunii, acesta poate frecventa cresa cel mult pîna la finalul lunii.  Excepție de la dispozitiile acestea sunt copiii cu probleme deosebite din punct de vedere al dezvoltarii psiho-motrice, dovedite prin recomandare medicala si documente medicale, care pot frecventa cresa pana la implinirea varstei de 4 ani, se araă în proiectul supus aprobării în ședința de vineri a Consiliului Local Brașov.

Listele cu copiii admiși, în limita locurilor aprobate, se publică pe site-ul instituției pe adresa: www.cresebrasov.ro și se afișează la avizierul fiecărei creșe în parte, nu mai târziu de 11 septembrie 2020.

Creșele care fac parte din structura funcțională a Serviciului Public de Administrare Creșe Brașov la data aprobării prezentului Regulament sunt: Creșa nr.1 din str. Carierei nr.20 cu 150 locuri, Creșa nr.2 din str. Mecanicilor nr.7 cu 100 locuri, Creșa nr.3 din str. Brazilor nr.68 cu 80 locuri, Creșa nr.4 din str. Aurora nr.6 cu 140 locuri, Creșa nr.5 din str. T. Vladimirescu nr.33 cu 100 locuri, Creșa nr.6 din str. Prahova nr.26 cu 75 locuri, Creșa nr.7 din str. Cocorului nr.6 cu 60 locuri, Creșa nr.8 din str. Jepilor nr. 1 cu 100 locuri.

Numărul de locuri aprobate în fiecare creșă în parte poate fi influențat/redus în condițiile aplicării restricțiilor și măsurilor obligatorii luate, pe durată determinată, pentru perioada stării de urgență/alertă/epidemie, etc.

Despre modul cum pot fi accesate locurile din creșele publice ale Brașovului, AICI.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.