Activitatea Curții de Apel Brașov este suspendată vineri, după ce un angajat al instituției a fost confirmat cu COVID-19.
Potrivit unui comunicat al Curții de Apel Brașov, un angajat al instituției a fost diagnosticat joi cu COVID-19, iar astăzi activitatea de judecată în sediul Curţii de Apel Braşov se suspendă. De asemenea, se suspendă programul cu publicul al compartimentelor arhivă, registratură, Biroul de informare şi relaţii publice.
Astfel, vineri se va face dezinfectarea generală a sediului Curţii de Apel Braşov.
Cauzele care au fixat vineri termen de judecată pe rolul Curţii de Apel Braşov vor fi amânate, iar cele urgente vor fi dezbătute în sala de ședințe P22, de la parterul imobilului. Procurorul, grefierul, jandarmul, avocatul, aprodul, precum şi participanţii la proces sunt obligaţi să poarte integral echipamentul de protecţie pus la dispoziţie de Curtea de Apel, au mai transmis reprezentanții instituției.
Fii primul care comentează