Din septembrie, elevii Colegiului Unirea vor avea la dispoziţie corpul A al clădirii complet refăcut. Lucrările sunt complet finalizate la etajul al II-a al clădirii şi în curs de desfăşurare la etajul I, III şi la subsol, în conformitate cu graficul stabilit de SC RIAL SA, care se ocupă de acest proiect, iar săptămâna viitoare, la Braşov va ajunge şi liftul exterior care va fi amplasat pe clădire.
Aceasta va fi astfel, prima clădire cu destinaţie de şcoală din municipiu, care are un lift petru persoanele cu dizabilităţi şi nu numai.
„Mă bucur că am ajuns în sfârșit în această fază, în care încep să se vadă cum va arată clădirea, cum vor arăta clasele și laboratoarele, și cred că putem privi mai optimiști începutul de an școlar. Din păcate și aici, ca și la Informatică (Colegiul Național de Informatică Gr. Moisil, n.n.), aceeași firmă spaniolă ne-a ținut blocați timp de un an, în care a executat doar 10% din lucrări. Anul trecut am luat decizia ca RIAL-ul să preia cele două lucrări și să le ducă la capăt. Am finalizat lucrările la Colegiul de Informatică până la sfârșitul lui 2019, iar din acest an toate forțele s-au concentrat pe Colegiul Unirea. Din vechea clădire au rămas doar pereții, în rest a fost schimbat totul, de la instalații, până la pardoseli, parchet, corpuri de iluminat. Practic, este o clădire nouă. Unirea va fi și prima unitate de învățământ reabilitată la care vom monta și un lift exterior. Am solicitat RIAL-ului să își aducă toți oamenii disponibili la această lucrare, astfel încât noul an școlar să înceapă pentru elevii de la Unirea în această clădire”, a declarat George Scripcaru, primarul Municipiului Braşov.
RIAL a preluat lucrările „din mers”
Lucrările de reparații ale acestei clădiri au început în 2017, fiind executate de către firma spaniolă Construcciones Deco S.A – aceeaşi care a executat şi lucrările de reabilitare și la Colegiul Național de Informatică Gr. Moisil, de unde a fost concediată sdin cauza nerespectării graficelor de lucru.
La Colegiul Naţional Unirea, deși termenul iniţial de finalizare a lucărilor era iulie 2019, până la acel moment compania spaniolă nu a reușit să execute decât 10% din totalul lucrărilor. Valoarea lucrărilor executate a fost de 807.553,51 lei cu TVA. La sfârșitul lunii august 2019 s-a semnat un nou contract pentru continuarea lucrărilor. Constructor a fost aleasă SC RIAL SRL, care are ca termen de finalizare a lucrărilor data de 30 septembrie 2020. Valoarea noului contract este de 9,328 milioane lei cu TVA.
Reparaţiile capitale au fost anunţate încă din 2015
Reparaţiile capitale la corpul A de la Colegiul naţional Unirea au fost anunţate încă din 2015, însă contractul propriu-zis s-a semnat abia în 2017. Lucrările presupun printre altele revizuirea şarpantei şi a învelitorii (ignifugarea materialului lemnos, refacerea streşinii, extinderea şarpantei peste logie) şi lucrări la faţade (restaurare, protejare elemente decorative, refacerea tencuielilor exterioare, restaurare elemente degradate).
Proiectul include şi o serie de lucrări interioare pentru suplimentarea numărului de grupuri sanitare, amenajarea de vestiare, duşuri şi grupuri sa-nitare pentru zona sălilor de sport, revopsirea holului de acces, înlocuirea pardoselii în salile de clasă, reparaţii la tencuieli şi refacerea zugrăvelilor, refacerea scenei în sala festivă şi înlocuirea uşilor degradate. De asemenea, se fac lucrări la instalaţiile de apă şi încălzire (înlocuirea corpurilor de încălzire şi refacerea instalaţiilor de agent termic), iar instalaţia electrică interioară va fi reproiectată şi înlocuită în totalitate.
Cu această ocazie, va fi montat şi liftul exterior care să ofere facilităţi de acces pentru persoanele cu dizabilităţi. Acesta va fi primul de acest fel la o şcoală din Braşov. Tot acum va fi amenajat la Colegiul Naţio-nal Unirea şi un cabinet stomatologic destinat elevilor de liceu. Corpul A al clădirii de la Colegiul Unirea are regim de înălţime S+P+E si 27 de săli de clasa, birouri, bibliotecă, grupuri sanitare, cabinet medical, sală de sport şi sală festivă.