Site icon

PNL Braşov face “curăţenie” pe listele pentru Consiliul Judeţean şi Consiliul Local, după criteriile USR

Conducerea filialei judeţene a PNL Braşov a decis azi, într-o şedinţă la nivelul partidului, să impună reguli de integritate tuturor aleşilor săi. Fiecare dintre cei care au fost aleşi consilieri locali în localităţile din judeţ, consilieri municipali sau consilieri judeţeni va trebui să dea o declaraţie de integritate din care să reiasă că nu a avut nicodată o condamnare penală. 

“În momentul în care vom valida consilierii locali, municipali şi judeţeni, toţi colegii vor da o declaraţie de integritate că nu au avut nicio condamnarea. Voi fi foarte strict şi mă voi asigura cei care ajung acolo nu au probleme de ordin penal. Cei care sunt cercetaţi, am decis să nu poată candida la vreo funcţie publică aleasă, de tipul vicepreşedintelui de CJ, viceprimar  sau  preşedinte de comisie în Consiliile locale sau Consiliul Judeţean. Vor rămâne simpli consilieri până la prima sentinţă. Au fost situaţii când unii colegi au fost trimişi în judecată şi apoi achitaţi. Dar vă asigur că vom acţiona în consecinţă în momentul când va apărea o sentinţă pe portalul veunei instanţe”, a declarat preşedintele Adrian Veştea. 

În contextul deciziilor de astăzi, actualul consilieri judeţean Mihai Donţu, dar şi Liviu Cocos, care obţinuseră mandate după alegerile de duminică, şi-au înaintat deja demisia. 

De asemenea, Adrian Gabor şi Dragoş Crăciun, care sunt în cercetare dar nu au încă o sentinţă, vor putea ocupa un loc în Consiliul Judeţean, însă nu vor putea ocupa funcţii de vicepreşedinţi ai CJ sau preşedinţi de comisie.

La Consiliul Local al municipiului Braşov, prin aceste criterii de integritate impuse azi de PNL, nu va fi validat Adrian Oprică. De asemenea, primarul în funcţie, George Scripcaru, care a obţinut acum un loc de consilier local, îşi poate păstra mandatul, pentru că în cele trei dosare în care a fost cercetat nu a fost condamnat. Pe de altă parte, el nu va putea ocupa o funcţie de viceprimar, pentru că este încă în cercetare. 

Trebuie subliniat că preşedintele PNL, Adrian Veştea, vine cu aceste criterii de integritate abia după finalizarea alegerilor, deşi nu a avut niciun motiv real să nu facă această “curăţenie” înainte.  Liberalii s-au folosit astfel, inclusiv de candidaţii cu condamnări sau cei cu cercetări penale, pentru a atrage voturi, pentru ca, în final, să vină cu această curăţenie, care, potrivit unor surse, a fost cerută de Alianţa USR PLUS.  

 

 

Exit mobile version