Chiar dacă autoritățile centrale sunt decise să înceapă etapa a II-a de vaccinare, care include vârstnicii, bolnavii cronici sau profesorii, pregătirea acestor centre este departe de a fi încheiată. Pentru amenajarea celor 19 centre din județul nostru, în 11 ianuarie, la Prefectura Brașov a avut loc o întâlnire cu primarii celor 12 localități în care vor funcționa aceste centre, asta în condițiile în care autoritățile locale vor trebui să suporte cheltuielile de funcționare, inclusiv plata salariilor. Prefectul Brașovului, Cătălin Văsii, le-a transmis edililor că este nevoie de acest efort, iar edilii au spus că nu au, încă, o bază legală pentru a angaja personalul și pentru a face cheltuielile.
„Așteptăm cu toții actele normative care sunt în procedura de transparență decizională și care vor clarifica, cred, nelămuririle ce încă persistă. Împreună cu Direcția de Sănătate Publică Brașov, am transmis la București propunerile noastre legate de aceste acte normative, iar DSP a început recensământul personalului medical și identificarea celor care își manifestă disponibilitatea de a lucra în centrele de vaccinare”, a declarat Văsii după respectiva întâlnire.
De cealaltă parte, unii primari prezenți la întâlnire s-au declarat sceptici în ceea ce privește începerea celei de-a doua etape de vaccinare, principala problemă ridicată de ei fiind cea a personalului. Baza legală pentru efectuarea unor cheltuieli, este o altă problemă ridicată de ei, asta pentru că nu există norme clare privind amenajarea acestor centre, iar orice achiziție poate fi „sancționată” de Curtea de Conturi. În plus, pentru autoritățile locale este greu să angajeze în acest moment cheltuieli mari, pentru că nu au încă aprobate bugetele pe anul în curs și pot cheltui numai a 12-a parte din bugetul de anul trecut.
Cum angajezi personalul din centrele de vaccinare
Primarul municipiului Codlea, Mihai Cîmpeanu, cât și cel al municipiului Săcele, Virgil Popa, au declarat pentru bzb.ro că după întâlnirea de la Prefectură nu au aflat cum vor putea angaja personalul care să deservească centrele de vaccinare.
„Primarii nici nu știu ce au de făcut. Nu avem un cadru legal. Ni se spune că trebuie să angajăm medici, dar nu avem temei legal pentru a face acest lucru. La Codlea eu pot să amenajez centrele, dar cum angajez medicii? Cei de la Direcția de Sănătate Publică Brașov spun că nu se pot ocupa de angajări, ci se ocupă de supraveghere și control. Noi nu avem un cadru legal pentru a angaja medici, pentru că un centru de vaccinare nu are personalitate juridică. O soluție ar fi fost să ni se aprobe angajarea medicilor școlari, pentru că oricum avem deficit, iar pe aceștia să îi detașăm apoi la centrele de vaccinare”, a declarat primarul din Codlea.
La rândul său, primarul municipiului Săcele, Virgil Popa, a declarat:
„Am plecat cu un gust amar de la această întâlnire. Sper ca măcar în ceasul al 12-lea să se lămurească situația. Eu pot amenaja aceste centre, m-ar costa în jur de 80.000 de lei, dar marea problemă este găsirea și plata resursei umane. Cum fac angajările? Pe ce criterii? Cine se ocupă de instruirea personalului care se ocupă de vaccinare? Eu am doi medici școlari și trei asistente medicale, iar pentru o singură echipă de vaccinare este nevoie de patru persoane”.
Problema nu este la Brașov, spun primarii
Problemele legate de organizarea acestor acestor centre „vin” de la București, spune primarul municipiului Săcele, Virgil Popa.
„Ne așteptam ca astăzi (ieri – n.r.) să ni se spună la Prefectură că avem de făcut cutare și cutare lucru. Din păcate, această problemă ne-a fost pasată nouă, autorităților locale. Eu cred că problema a fost tratată cu superficialitate de autoritățile centrale, chiar dacă în această etapă ar urma să fie vaccinate, la nivel național, peste 5 milioane de oameni. Eu am acordat întotdeauna sprijin în această perioadă grea, dar nu cred că este corect ca cei de la nivel central să se spele pe mâini și să ne lase numai în sarcina noastră această problemă. Eu sprijin orice efort ce vizează combaterea pandemiei, dar vreau să o fac legal”, a declarat primarul municipiului Săcele.
„Cred că este o problemă de la centru, care nu a fost gestionată corect. Nu cred că din 15 ianuarie vaccinarea va începe la capacitatea anunțată în toată țara. Până acum ar fi trebuit să avem la dispoziție actele normative, să știm ce e de făcut. Timp pentru aproba aceste documente a existat. Este inadmisibil să ai acum în dezbatere publică un act normativ în dezbatere publică, având în vedere că mai sunt câteva zile până când aceste centre trebuie să devină operaționale”, a spus și primarul municipiului Codlea, Mihai Cîmpeanu.
De altfel, primarul din Codlea se așteaptă la un „dezastru al vaccinării”, iar primarul din Săcele a spus că în cazul eșecului campaniei „noi vom fi găsiți vinovați. Nu vreau să fim luați de fraieri”.