FOTO. Accident la raliul Braşovului. Copilotul unui echipaj din Bulgaria rămas încarcerat

Un accident a avut loc azi la Raliul Braşovului, care azi se desfăşoară în Ţara Făgăraşului, Martorii spun că un echipaj din Bulgaria a derapat şi a intrat într-un cap de pod pe drumul judeţean DJ104J, în zona comunei Şoarş.  

Potrivit organizatorilor, este vorba despre echipajul bulgar Nikola Mishev / Yanaki Yanakiev, care a ieșit în decor pe cea de-a doua probă specială, Șoarș 1, lovind un cap de pod. Proba a fost oprită pentru permiterea accesului echipjului de intervenție, deoarece a fost necesară descarcerarea copilotului Yanaki Yanakiev. Acesta a suferit fracturi la ambele picioare şi a fost transportat cu elicopterul SMURD la spital pentru investigații asupra eventualelor leziuni interne.

Pilotul Peugeot-ului 208 R2, Nikola Mishev, a ieșit singur din mașină, acuzând dureri minore la nivelul picioarelor. Concursul a fost oprit iar echipajele aflate în urma bulgarilor pe lista de start au parcurs proba în regim de etapă. 

„În cadrul Raliului Braşov, la proba care se desfăşoara pe zona Făgăraş, a fost a anunţată producerea unui accident: autoturism a intrat într-un cap de pod. În urma accidentului, copilotul a rămas încarcerat. S-au deplasat la faţa locului o autospecială cu apă şi spumă cu modul de descarcerare şi un echipaj SMURD. Totodată a fost solicitat să intervină şi un elicopter SMURD“, a transmis Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Brașov.

Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii evenimentului rutier“, a transmis de pol. Nadia Olaru, purt. de cuv. al IPJ Brașov.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.