După cadrele didactice, care au primit deja vaccinul anti-COVID, studenţii dar şi elevii din anii terminali care se pregătesc de Bacalaureat vor avea prioritate în centrele de vaccinare, în următoarea perioadă. Potrivit directorului Direcţiei de Sănătate Publcă Braşov, dr. Andrea Neculau, la fiecare centru de vaccinare existent va fi câte o linie destinată acestor două categorii.
“Un procent important din cadrele didactice s-au vaccinat până acum aşa că ne îndreptăm acum spre aceste două categorii eligibile de persoane, respectiv elevii cu vârste peste 16 ani, elevi care vor susţine Bacalaureatul în această vară, şi studenţii Universităţii Transilvania. Braşovul este un centru universitar important, cu peste 20.000 de studenţi şi chiar dacă tinerii din aceste categorii de vârstă nu dezvoltă forme grave ale bolii, ei pot reprezenta vectori importanţi pentru transmiterea virusului către familiile lor”, a precizat dr. Andrea Neculau.
Universitatea Transilvania are aproximativ 19.000 de studenţi. Deocamdată s-au vaccinat doar studenţi de la Facultatea de Medicină. În următoarea perioadă, însă, asociaţiile de studenţi vor fi cele care vor dezvolta şi o strategie de informare, alături de conducerea instituţiei şi vor transmite celorlalţi date despre campania de vaccinare. În prezent, pe site-ul Universităţii Transilvania există o pagină de Info chat, unde răspund studenţii de la Medicină, spune prorectorul Liliana Rogozea, responsabilă cu comunicarea şi relaţiile publice la Universitatea Transilvania.
“Universitatea s-a implicat încă de la început în campania de vaccinare, ne-am mobilizat, iar cadrele didactice au fost programate să se vaccineze. Acum, când sunt eligibili și studenții, vom continua vaccinarea la Universitate. Până acum, o mare parte din studenții de la Medicină s-au vacinat pentru a se putea întoarce cât mai repede în spital, acum ne dorim să extindem campania”, a declarat prorectorul Unităţii Translvania, Liliana Rogozea.
Potrivit reprezentantei Universităţii, peste 50% din cadrele didactice s-au vaccinat până acum, atât la centrul temporar care a fost amenajat la Aula Universităţii – unde s-a utilizat vaccin Moderna, cât şi în alte centre – unde s-au utilizat vaccinuri produse de alte companii. Studenţii care vor intra în această etapă la vaccinare vor avea la dispoziţie toate tipurile de vaccin.
În ceea ce priveşte elevii din anii terminali, campania se axează pe cei care au împlinit cel puţin vârsta de 16 ani. Aceştia nu se vor putea vaccina cu Moderna, a precizat dr. Andrea Neculau.
Inspectorul şcolar general, Ovidiu Tripşa, spune că şi la nivelul IŞJ şi al şcolilor a demarat deja o campanie de informare, iar obiectivul final este acela de a elimina o parte din stres pentru elevii care vor merge la examenul de Bacalaureat în iunie.