Site icon

Cum reducem până la ZERO costurile colectării, transportului și depozitării deșeurilor

Deșeuri menajere și reciclabile, fracție umedă, fracție uscată sau colectare separată sunt doar câteva din ideile pe care le vom auzi tot mai des, o dată cu aplicarea Ordonanței de Urgență nr. 74/2018, pentru modificarea și completarea Legii 211 privind regimul deșeurilor, care va introduce un mod de taxare utilizat deja în majoritatea țărilor europene: plătește pentru cât arunci. Pentru că momentul taxării funcție de cantitate este foarte aproape, managerul companiei de salubritate Brai Cata SRL, Bogdan Constantinescu oferă câteva ponturi cu ajutorul cărora putem reduce la maximum costurile colectării transportului și depozitării deșeurilor. 

„Potrivit schimbărilor legislative, astfel de instrumente economice vor sprijini România să atingă țintele de reciclare și de reducere a cantităților de deșeuri depozitate, stabilite de legislația Uniunii Europene. Pentru aceasta, țara noastră trebuia să îndeplinească diferite obiective foarte ambițioase, începând cu finalul anului 2020, dar aplicarea măsurilor s-a mai amânat circa o jumătate de an”, declară Bogdan Constantinescu, manager general BRAI CATA SRL.

O dată cu aplicarea măsurilor prevăzute de lege nu ar trebui să mai existe nicăieri taxe fixe pentru gunoi, ci să „plătești pentru cât arunci”, iar dacă amesteci deșeurile să rămâi cu ele la poartă ori pe platforma de precolectare și ulterior să fie colectate, dar în baza unui tarif mai mare, penalizator.

„Plătește pentru cât arunci“ presupune ca, spre exemplu, operatorii să pună la dispoziția beneficiarilor recipiente sau saci pentru colectarea deșeurilor, cu sistem de identificare a utilizatorului prin cod de bare sau C.I.P. și să-și doteze utilajele cu soft de identificare a recipientului și, implicit, a utilizatorului. Totodată, se impune deținerea unui sistem electronic de identificare a recipientelor, în vederea evidențierii volumului sau cantității colectate și de emitere a unui tichet, care să conțină cel puțin informații despre tipul deșeului colectat, volum, cantitate, datele de identificare ale utilizatorului și data colectării.

Acela va fi momentul în care fiecare dintre noi ne vom dori să depozităm cât mai puțin deșeu mixt rezidual și cât mai multe deșeuri reciclabile.

„Sistemul funcționează deja în anumite ansambluri rezidențiale și și-a dovedit eficacitatea, locatarii reușind să anuleze costurile pentru colectarea, transportul și depozitarea deșeurilor, doar prin colectarea separată corectă a deșeurilor reciclabile”, afirmă Bogdan Constantinescu.

Managerul Brai Cata SRL, companie care asigură servicii de salubritate în județele Hunedoara, Brașov, Vâlcea, Brăila, Călărași și Giurgiu a pregătit o listă de obiceiuri care vor reduce cantitatea de deșeuri menajere și ne vor ajuta să facem economii de sute de lei, anual, din bugetul de familie:

„Toate aceste obiceiuri pot contribui la reducerea până spre zero a costurilor pentru serviciile de salubritate și pot fi gura de oxygen de care are nevoie natura, pentru a își putea regenera resursele. Beneficiile nu sunt posibile, însă fără a spune da acestei provocări mondiale: zero deșeuri”, a mai subliniat specialistul în colectare separată și reciclare.

 

Exit mobile version