Consilierii județeni brașoveni vor vota în ședința de plen din această săptămână proiectul de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Dotări şi execuție lucrări de construcții și instalații pentru asigurarea serviciilor de navigație aeriană” de la Aeroportul Brașov. Proiectul de hotărâre a fost pregătit în contextul în care Romatsa a aprobat pentru Aeroportul Brașov soluția turnului remote, cu dirijarea traficului aerian de la distanță.
Valoarea totală a investiției este estimată la 81.863.048,47 lei (inclusiv TVA), iar potrivit reprezentanților Consiliului Județean Brașov, termenul de finalizare a proiectului este de 14 luni, ceea ce înseamnă că, din punct de vedere al navigației aeriene, aeroportul va deveni funcțional abia anul viitor.
De altfel, și graficul de finanțare a investiției este eșalonat pe doi ani.
„Sursa de finanțare va fi din bugetul Consiliului Judeţean pentru anii 2021 și 2022. Ponderile de cheltuieli pentru fiecare an sunt de 20% din valoarea totală, echivalentul a 16.372.609,694 lei (inclusiv TVA) pentru anul 2021 şi respectiv 80% din valoarea totală, echivalentul a 65.490.438,776 lei (inclusiv TVA) pentru anul 2022”, se arată în proiectul de hotărâre.
Investiția presupune realizarea unui turn de control remote – clădire de contingență, cu o suprafață construită de 521.20mp cu parter, două etaje plus un etaj tehnic sau de acces la terasa meteo. În incinta turnului vor fi serverele și alte echipamente, dar și birourile inginerilor care se vor ocupa de întreținerea aparaturii și ale meteorologilor. Pe clădire se vor amplasa camerele de monitorizare, dar și antenele de comunicație și radionavigație.
Tot prin acest proiect se vor achiziționa toate echipamentele necesare serviciilor de navigație aeriană.