Încă o amânare. Modernizarea Corpului B al Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov ar putea fi gata la finalul acestui an

Începută în anul 2017,  modernizarea Corpului B al Spitalului Clinic Județean de Urgență nu este finalizată nici acum. Ultimul termen de finalizare a lucrărilor a fost 30 iunie 2021, dar acesta nu a fost respectat. De altfel, pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Județean din această săptămână este un proiect  de hotărâre privind aprobarea unor linii de gardă de cardiologie,  în care este menționat ca termen de finalizare a lucrărilor la Corpul B data de 31 decembrie 2021. În același document se mai arată că modernizarea clădirii ar fi trebuit să fie gata în 30 iunie 2021. 

Modernizarea Corpului B al Spitalului Clinic Județean de Urgență au început în vara anului 2017, iar termenul de finalizare a fost amânat de mai multe ori. Printre altele, în luna octombrie a anului 2018, conducerea Consiliului Județean Brașov anunța că lucrările ar putea fi gata în vara anului 2019, lucru care nu s-a întâmplat. În luna martie a acestui an, președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, a anunțat că lucrările ar putea fi gata în aproximativ trei luni. Ulterior, în vara acestui an, reprezentantul administrației județene a precizat că graficul de lucrări nu a putut fi respectat anul trecut, din cauza epidemiei de coronavirus. 

Proiectul de modernizare a Corpului B al Spitalului Clinic Județean de Urgență a fost început de Consiliul Județean Brașov și preluat apoi de Compania Națională de Investiții. Valoarea investiției este de 24.372.679 lei, o mare parte din sumă fiind asigurată de la bugetul de stat. 

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.