Comisia de Circulaţie a respins propunerea primarului Coliban, de a limita viteza la 30 km/h în Centrul istoric al Braşovului

Comisia de Circulaţie a municipiului Braşov reunită azi într-o şedinţă, a respins propunerea primarului Allen Coliban, de a restricţiona viteza de circulaţie pe câteva străzi din Şchei şi din Centrul Vechi. 

Propunerea edilului a fost ca în centrul vechi, începând de la Rectoral şi de pe străzile Nicolae Bălcescu şi Castelului, până în Şchei inclusiv, autovehiculele să circule cu maxim 30 km/h. Primarul Allen Coliban susține că a venit cu această iniţiativă în urma sesizărilor venite de la cetățenii din zonele vizate, care sunt afectați de viteza ridicată de deplasare a autoturismelor. În plus, spune edilul reducerea vitezei este recomandată și de Organizația Mondială a Sănătății ca soluție de reducere a poluării.

În zonele respective viteza de circulaţie este de 50 km/h. 

Propunerea va fi repusă pe masa Comisiei de Circulaţie într-o şedinţă viitoare. 

Reamintim că în această săptămână şi Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Braşov a introdus restricţii de viteză pe sectoarele de drumuri naţionale din judeţ unde, în ultima perioadă s-au produs frecvent accidente. 

Noi limitări de viteză pe cele mai circulate drumuri din judeţul Braşov

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.