Brașov Metropolitan
›Investitii ›
Creşă de 4,8 milioane de lei, la Ghimbav, în 12 lu...
De Mihaela Parghel
10 AUGUST 2021
Publicitate
Primarul oraşului Ghimbav, Ionel Fliundra, a anunţat începerea lucrărilor la noua creşă din oraş. Acestea sunt executate de firma Bracoma Sport SRL şi, conform contractului, vor fi finalizate în 12 luni. Creşa se va construi pe un teren de 680 de metri pătraţi şi va funcţiona într-o clădire cu parter şi etaj, amenajată pentru trei grupe de copii.
"Împreună cu colegii consilieri locali vom face tot posibilul ca aceste lucrări să se finalizeze în termenul dat de contract", a precizat primarul Ionel Fliundra.
Potrivit proiectului, imobilul va include trei încăperi mari pentru sălile de grupă, dar acestea vor fi construite astfel încât să permită reconfigurarea spaţiului, în funcţie de nevoi. Fiecare grupă va avea sală de curs, un vestiar, un grup sanitar şi un dormitor. Creşa va avea şi o curte interioară, curte exterioară, sală de mese şi sală de festivităţi, dar şi propria bucătărie şi sală de biberonerie.
Nu vor lipsi nici spaţiile administrative şi pentru birouri, după cum reiese din documentaţie. Alimentarea cu apă caldă a bucătăriei şi a grupurilor sanitare se va face atât de la centrala termică proprie, cât şi de la panouri solare. Pentru construirea creşei, primăria Ghimbav va face o investiţie de 4,816 milioane lei fără TVA (5,731 milioane lei, cu TVA). 2,2 milioane de lei din această sumă a fost atrasă de Primăria Ghimbav din Programul Naţional de Dezvoltare Locală, iar restul de 2,6 milioane lei, din bugetul local, după cum a precizat primarul Ionel Fliundra.
Publicitate
Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.
Autentificare
Mihaela Parghel
Alte știri de interes
10 NOIEMBRIE 2026
Un nou referendum pentru demiterea primarului comunei Dumbrăvița? USR-ista Anisia Costescu este contestată de un AUR-ist
10 NOIEMBRIE 2026
Ioana Dogioiu, fosta purtătoare de cuvânt a Guvernului Bolojan, a ajuns la comunicarea oficială a PNL. Partidul este îngropat în datorii dar a angajat-o pe fosta jurnalistă
10 NOIEMBRIE 2026
FOTO. „Furnalul” de lângă lacul din Noua, greu de sancționat. Politia Locala nu a reușit, problema va fi pasată Gărzii de Mediu Brașov
Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!