Dan Vîlceanu, propunerea lui Cîțu pentru Ministerul Finanțelor: Fost membru PSD, intrat în PNL pe filiera PDL/ Firma mamei sale, profit de 2 miliarde de lei în anul pandemiei

Biroul Permanent al PNL a validat propunerea pentru ocuparea postului de ministru al Finanțelor, în Guvernul Cîțu. Propunerea liberalilor este Dan Vîlceanu, în vârstă de 42 de ani, de profesie economist, cu licenţa, masterul şi doctoratul făcute la Universitatea de Vest din Timişoara. Încă din anul doi de facultate, actualul deputat a lucrat pentru firma Trefo SRL, companie care derulează contracte în domeniul energiei şi care este controlată de familia sa, conform news.ro.

Deputatul Dan Vîlceanu  a intrat în politică încă din timpul facultății, în perioada 2006 – 2009 fiind preşedintele organizaţei de tineret a PSD Gorj. A părăsit Partidul Social Democrat în 2011, trecând la PDL, unde a deţinut pe rând, la nivelul judeţului Gorj, funcţiile de secretar executiv, prim-vicepreşedinte şi preşedinte. După fuziunea PDL cu PNL, Dan Vîlceanu a rămas la conducerea organizaţiei judeţene, funcţie pe care o deţine şi în prezent.

Este la al doilea mandat de deputat, el intrând prima oară în Parlament în 2016, odată cu Florin Cîţu, pe vremea când partidul era condus de Alina Gorghiu. Vîlceanu este membru al Comisiei pentru buget din Camera Deputaţilor, în legislatura trecută el activând şi în Comisia de Muncă.

Tot de pe băncile facultății a început și să lucreze, la SC Trefo SRL, o firmă deținută de familia sa. Mama sa, Elisabeta Vîlceanu este asociat unic al SC Trefo SRL, companie care a derulat doar în 2020 contracte de peste 1 milion de dolari cu companii de stat: CET Govora, Compania Locală de Termoficare Colterm, Complexul Energetic Hunedoara, Complexul Energetic Oltenia. La Trafo s.r.l., Dan Vîlceanu a ocupat funcția de director economic, potrivit propriului CV.

Firma Trefo are un capital social de 1,2 miliarde de lei și are ca obiect principal de activitate ”Fabricarea utilajelor pentru extracţie şi construcţii”. Cu cei 47 de angajați pe care i-a avut în 2020 – anul pandemiei – Trefo a realizat o cifră de afaceri de peste 7 miliarde de lei și un profit de peste 2 miliarde de lei (potrivit Recom Online).

Potrivit declaraţiei de avere, Vîlceanu deţine două terenuri intravilane în comuna Runcu din judeţul Gorj, în suprafaţă de 26.356 de metri pătraţi şi alte două terenuri intravilane în Timişoara, în suprafaţă de 2.684 de metri pătraţi. De asemenea, are două case în aceeaşi comună Runcu şi un spaţiu commercial de 1.889 de metri pătraţi în Timişoara, de pe urma căruia a încasat anul trecut o chirie de 129.881 lei. Vîlceanu deţine şi un autoturism BMW Seria 5 vechi de 10 de ani şi are în conturi puţin peste 71.000 de lei. De asemenea, liberalul deţine şi titluri de stat în valoare de 731.501 lei. Soţia lui Dan Vîlceanu, Elena, este profesoară la Colegiul Naţional Tudor Vladimirescu din Târgu Jiu.

Vîlceanu este unul dintre șefii de filiale ce îl sprijină pe premierul Florin Cîțu în competiția cu Ludovic Orban pentru șefia Partidului Național Liberal.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.