Ramai la curent!

Cotidian

FOTO. Telecabina de pe Tâmpa, luată cu asalt de turiști. Pe vârf, setea e mare, iar gunoaiele multe

Publicat

in

Căldura din oraș i-a determinat pe mulți brașoveni și turiști meargă pe Tâmpa, unde sperau să aibă parte de mai multă răcoare. Unii au urcat pe jos, însă foarte mulți au preferat calea cea mai simplă: telecabina. Așa că s-au așezat răbdători la coadă și au urcat pe „creastă”, unde. După așteptarea lungă și drumul de câteva minute cu telecabina, înainte de a „ataca vârful” sau platforma literelor, unii au decis să facă un popas la stația superioară a instalației de transport pe cablu, pentru a lua la pachet o apă sau o bere. 

Ajunși la destinație, după ce și-au terminat de băut lichidele, probabil prea obosiți au aruncat pe unde au apucat PET-urile, dozele sau paharele de bere. Unii au scăpat și de măști, accesorii extrem de incomode în zilele călduroase. 

Tâmpa este unul dintre cele mai vizitate locuri din Brașov, însă, fiind extrem de accesibilă, a devenit o „groapă de gunoi”, la fel cum a ajuns și Platoul Bucegilor. 

Până acum, pe Tâmpa, s-au încercat diverse strategii. Au fost montate coșuri de gunoi, dar acestea deveneau imediat neîncăpătoare, iar gunoiul era împrăștiat peste tot. Apoi, au fost luate coșurile, iar în locul lot au fost montate panouri prin care oamenii erau rugați să ia acasă gunoiul, dar nici această strategie nu are efect. 

Cert este că Tâmpa are nevoie de o administrare eficientă, axată pe realitatea din teren, pentru a nu fi îngropată în gunoaie. Poate că ar trebui reglementată mai bine activitatea comercială de la stația superioară. Poate că nu ar fi rău ca în perioadele aglomerate, să patruleze puțin polițiștii locali, pentru că „revenirea” la coșurile de gunoi nu este o soluție. 

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Închiderea gropii de deșeuri industriale de la Timiș-Triaj, mai costisitoare pentru bugetul local al Brașovului. Cofinanțarea municipiului crește cu aproape 21%

Publicat

in

Transformarea fostului depozit de deșeuri industriale nepericuloase din zona Timiș – Triaj a municipiuliui Broșov va pune o presiune suplimentară pe bugetul local, față de estimarea inițială.

Pentru acest proiect,estimat la 135.453.971 lei (TVA inclus), Primăria Brașov a depus o cerere de finanțare europeană prin Programul Regiunea Centru, iar la momentul respectiv municipalitatea brașoveană a luat în calcul o contribuție de 50.698.443,00 lei (inclusiv TVA), reprezentând cheltuielile neeligibile ale proiectului, cât și contribuția de 2 % din valoarea eligibilă a proiectului.

Între timp, Primăria Brașov a primit o adresă de la autoritatea finanțatoare, prin care se solicită Primăriei Brașov „modificarea contribuției proprii în conformitate cu prevederile ghidului solicitantului, respectiv majorarea contribuției proprii de la 2% la 22,71%”. În aceste condiții, suma ce trebuie asigurată de la bugetul locoal va fi de 68.607.073 lei (inclusiv TVA), majorarea fiind de 17.908.630 lei.

Proiectul are ca obiectiv reabilitarea ecologică și reconversia amplasamentului fostului depozit, prin transformarea acestuia într-un spațiu verde urban.

Citește mai departe

Cotidian

Salvie și echinaceea, în giratoriile din Brașov. Primăria a apelat la un peisagist pentru plantările de primăvară

Publicat

in

Primăria Brașov început plantările de primăvară, iar pentru ca stabili combinațiile optime de specii, municipalitatea a apelat la un peisagist. Până în prezent, au fost plantate flori și arbuști ornamentali în 7 zone ale municipiului, printre speciile folosite fiind tuia, ienupăr, pin, liliac, panseluțe, trandafir, lavand, photinia și euonymus aureus.

„Plantăm panseluțele pentru a asigura un aspect plăcut încă de acum, până când vor înflori lalelele, astfel încât întregul ansamblu să fie armonios și atractiv. Am ales aceste flori tocmai pentru rezistența lor – după cum se vede, chiar și în condițiile în care încă mai ninge sau temperaturile scad, panseluțele se comportă foarte bine”, a explicat Marta Zevedeanu, peisagist.

Totodată, au fost realizate lucrări de însămânțare a gazonului în mai multe spații verzi.

14 sensuri giratorii, primele pe listă

În perioada următoare vor fi realizate lucrări în sensurile giratorii, dar și în alte zone reprezentative ale orașului. Într-o primă etapă, 14 sensuri giratorii vor fi reconfigurate și înfrumusețate prin plantarea de specii ornamentale, conform conceptului stabilit de peisagist.

„În amenajarea sensurilor giratorii vom utiliza plante perene, arbuști ornamentali și flori, pentru un aspect estetic îmbunătățit și de durată. Alegerea plantelor perene este importantă deoarece acestea rezistă ani la rând, oferind un decor constant. Din punct de vedere cromatic, vom avea o paletă variată, incluzând specii precum salvie și echinaceea, plante care au și rolul de a atrage polenizatorii. Ne dorim ca aceste amenajări să reziste pe o perioadă cât mai lungă, din primăvara timpurie până târziu în sezon, chiar pe tot parcursul anului. Obiectivul nostru este ca spațiile verzi să arate bine pe o perioadă cât mai îndelungată, începând cu debutul primăverii și până târziu în sezon, chiar pe tot parcursul anului. Mizăm pe aceste plante rezistente, pentru a evita înlocuirea frecventă și pentru a menține un aspect îngrijit și plin de culoare pe termen lung”, a mai spus Marta Zevedeanu.

Citește mai departe

Cotidian

Compania Apa a deschis un nou șantier în Brașov. În zona străzii Stadionului se fac foraje orizontale

Publicat

in

Dacă pe strada 13 Decembrie din Brașov, lucrările de reabilitare a rețelei de apă se fac cu săpătură, fiind îngreunat traficul rutier, într-o altă zonă din oraș, intervențiile sunt realizate cu o tehnologie modernă.

Astfel, Compania Apa Brașov a anunțat că în 25 martie, în zona străzii Stadionului, au început lucrările de extindere a rețelei de apă, între intersecția cu strada Mihai Viteazul și intersecția cu Bulevardul Griviței.

„Lucrările sunt realizate prin foraj orizontal, astfel că arterele principale vor fi traversate doar prin această tehnică. Circulația pietonală va fi îngreunată doar pe anumite porțiuni, care vor fi semnalizate corespunzător. În ceea ce privește circulația rutieră, vom anunța din timp eventualele restricții și străzile afectate”, au anunțat reprezentanții companiei.

Citește mai departe

Trending