Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Braşov va avea director „plin” de la 1 octombrie

Fosta zebra de la DGASPC

Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea, a semnat propunerea de numire  Julietei Aurelia Gîrbacea în funcția publică de director general al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Braşov. Actul administrativ vine în urma concursului de recrutare organizat de Consiliul Judeţean pentru ocuparea funcţiei publice de conducere vacantă de director general, gradul II, la DGASPC Braşov, care a avut programate proba scrisă în data 20.09.2021 și interviul, în 23.09.2021.

În urma desfăşurării concursului, Julieta Gîrbacea a fost admisă în această funcţie. Ea a fost şi până acum la conducerea instituţiei, având un mandat temporar. Numirea în funcţie, în urma concursului, va intra în vigoare începând cu data de 1 octombrie 2021.

„Primul obiectiv pe care mi-l propun este continuarea procesului de dezinstituţionalizare a activităţii de protecţie a copilului, prin desfiinţarea centrelor mari şi înlocuirea lor cu case de tip familial – ceea ce am reuşit deja să realizăm pe componenţa de asistenţă socială. Totodată, îmi doresc să accesăm fonduri europene pentru dezvoltarea şi diversificarea serviciilor sociale pe care DGASPC Braşov le asigură, venind astfel atât în sprijinul nevoilor beneficiarilor noştri, cât şi ale societăţii în ansamblu. De asemenea, voi pune în aplicare Planul de Acţiune aprobat de Consiliul Judeţean Braşov pentru DGASPC şi voi respecta strategiile de la nivel naţional în domeniul asistenţei sociale şi protecţiei copilului”, a spus Julieta Gîrbacea.

„O felicit pe doamna Julieta Gîrbacea pentru câştigarea acestui concurs. Am încredere că şi pe mai departe domnia sa va conduce instituţia cu corectitudine şi profesionalism, având permanent în atenţie interesul beneficiarilor, atât în ceea ce priveşte protecţia copiilor, cât şi în asigurarea asistenţei sociale a persoanelor adulte cu dizabilităţi. DGASPC este o instituţie mare cu o activitate complexă, care are nevoie de reformă, de o schimbare a modului în care abordăm acest domeniu. Sunt convins că doamna director va lua toate măsurile necesare pentru implementarea strategiei naţionale privind restructurarea centror de plasament”, a opinat preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea.   

Julieta Gîrbacea este licenţiată în socio-psihopedagogie la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi şi are un master în consiliere psihologică şi educaţională. Activitatea sa în domeniul asistenţei sociale a început în anul 2000, la Autoritatea Tutelară, iar din 2005 îşi desfăşoară activitatea în cadrul DGASPC Braşov. A urcat toate treptele ierarhice, fapt care i-a permis ca din 23 aprilie 2019 şi până în prezent să exercite funcţia de director general interimar al acestei instituţii.

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.