12 profesori din România au fost premiați și în acest an pentru inovație în educație, comunitatea profesorilor valoroși recunoscuți de Romanian Business Leaders ajungând acum la 67 de membri. Printre cei 12 laureaţi ai Galei MERITO din acest an sunt și două profesoare din județul Brașov: Mihaela Bucșa, de la școala din Sânpetru și Florentina Tituleac, învățătoarea de la Școala nr. 5 din Gârcini, pe care cei din mediul online o cunosc și ca „Doamna”. Laureaţii Galei MERITO sunt profesori care „învaţă continuu, inovează, îşi duc practicile mai departe în afara claselor lor şi răspândesc Educaţie de calitate acolo unde nu există acces la aceasta”, potrivit organizatorilor.
În acest articol vom prezenta activitatea Mihaelei Bucşa, la şcolile din Sânpetru şi Crizbav, urmând să îi dedicăm un articol şi Florentinei Tituleac, pentru activitatea de la Şcoala din Săcele. Prezentările au fost realizate de Romanian Business Leaders, în cadrul Proiectului MERITO.
Mihaela Bucşa este profesor de fizică la Şcoala gimnazială din Sânpetru. Are 40 de ani şi a intrat în învățământ în 2018, prin programul Teach for Romania, după 15 ani de antreprenoriat. A absolvit Colegiul „Sfântul Sava” din București, profil fizică – chimie, Facultatea de Științe ale Comunicării și un masterat în economie la Academia de Studii Economice. Rolul de profesoară a dus-o în două școli de la sat, din lumi complet diferite.
„Când am terminat facultatea, am fost așa de sigură că n-o să ajung niciodată în învățământ, încât nici nu m-am dus să iau diploma pentru modulul psiho-pedagogic. De fapt, nici angajată n-am fost decât doi ani, după facultate. În rest am fost antreprenor – sunt consultant pe finanțări nerambursabile și economie socială. Am recuperat diploma abia în 2018, când am intrat în învățământ prin programul Teach for Romania. Trecuseră șase ani în care am tot încercat să ajut școala din ipostaza de părinte. Am înființat o asociație de părinți, am avut finanțări de 300.000 de euro pentru școala fiicei mele cea mare, făceam activități pentru 300 de copii pe an. Dar nu reușeam să producem schimbarea de care era nevoie în clasă și atunci am zis să încerc și altfel. Cumva a fost și nevoia mea de a vedea sistemul dinăuntru. Era nevoie mare de profesori de fizică, cel puțin în județul Brașov – numai bine, că mie mi-a plăcut foarte tare acest obiect în școala generală și la liceu. Am ales școala din Crizbav și cea din Sânpetru – și s-au dovedit a fi două școli total diferite”, a povestit Mihaela Bucşa pentru proiectulmerito.ro.
Experienţa din cele două localităţi a fost total diferită: Sânpetru, o localitate care a cunoscut o dezvoltare rapidă în ultimii ani, ajungând de la 3000 la 15.000 de locuitori este o comună bogată, cu resurse, iar şcoala este exact oglinda comunităţii: cu oameni care se implică, dotată cu catalog electronic, tablete, laptopuri, ochelari VR, tabletă grafică, video-proiectoare, tricouri de realitate augmentată pentru învăţarea anatomiei, staţie meteo, imprimantă 3D şi cam tot ceea ce este necesar pentru o şcoală modernă.
„Cred că la Sânpetru e foarte mult de lucru pe deschis orizonturi, pe pregătit elevii pentru cariere noi și frumoase în tot ce ține de tehnologie, industrii creative. Să-i facem să fie curioși pe partea asta și să se dezvolte, să creadă că și ei pot”, a povestit profesoara.
Sânpetru şi Crizbav, două experimente complet diferite. Dar elevii au rămas în prim-plan
La Crizbav, în schimb, una dintre cele mai sărace localităţi din judeţ, lucrurile sunt exact la polul opus: „un sat în care există școală de peste 100 de ani, dar 70% din oameni sunt analfabeți, lupta era să îi menținem pe elevi la școală – și să și învețe. Lipsesc foarte mult pentru că muncesc de mici, cu ziua. Sunt cumva obligați să facă asta – sunt familii numeroase, părinții nu au nicio calificare, nu au joburi. Și fac munci grele, la pădure, pe șantiere, la încărcat și descărcat cartofi. Le-ar fi mult mai ușor să meargă la școală, am avut chiar copii care veneau la școală să se odihnească, să stea și ei puțin liniștiți. Oricât ar vrea profesorul, copilului nu-i stă capul la ce are de învățat și nici nu vede rostul. Îmi spuneau foarte clar: „Doamna, mie nu-mi trebuie, că eu nu mă duc mai departe. Eu trebuie să știu altele, eu trebuie să muncesc”. Și așa este, trebuie”.
„Cam 80% din ce am făcut la Crizbav a fost în sat, nu la școală. Începeam din februarie să umblu prin sat și să discut cu părinții să-și trimită copiii care erau a VIII-a mai departe la școală. În doi ani, cât am predat acolo și m-am ocupat de absolvenți, două fetițe au intrat la liceu și 40 de elevi, la școli profesionale. Anul acesta, în care n-am mai prins loc la Crizbav, fiind profesor suplinitor necalificat, s-au înscris numai trei elevi mai departe”, a povestit Mihaela Bucşa.
Şcoala online la Crizbav a fost cea mai grea încercare: familii în care exista o singură cartelă la 5-6-7 copii, uneori şi aceea fără credit: „A fost o vânătoare de telefoane mai vechi, care stăteau nefolosite, ca să le dăm lor, și am avut și situații în care două familii foloseau același telefon. După ce terminam cu copiii unei familii, dădeau telefonul peste gard la vecinul ca să pot să lucrez și cu ceilalți”.
Mihaela Bucşă:
„Când mi-a fost greu, am zis că asta îmi demonstrează că am ales bine să fiu aici, că e nevoie de cineva care să încerce să rezolve aceste probleme. Și am ajuns la concluzia că dacă acolo se poate produce schimbare, oriunde se poate. Scuza că e sărăcie și nu avem resurse nu există”
Citiţi experienţa integrală a Mihaelei Bucşa, în cele două şcoli, pe PROIECTULMERITO.RO