O serie de noi restricţii se vor aplica, începând de azi, în municipiul Braşov, unde incidența COVID-19 a depăşit de mai multe zile pragul de 7,5 cazuri la 1.000 de locuitori. Conform datelor comunicate marți dimineața de Direcția de Sănătate Publică Brașov, în municipiul reședință de județ rata de infectare cu SARS-CoV-2 a ajuns la 7,92.
În acest context, Primăria Brașvi a anunțat ieri că se vor aplicat restricţii de circulaţie pe toată perioa da săptămânii, pentru persoanele nevaccinate sau care nu au trecut prin boală, nu numai în weekend, între orele 20,00-5,00, cum era până acum. De asemenea, operatorii economici vor putea funcţiona numai în intervalul 5,00- 22,00, cu excepţia farmaciilor, benzinăriilor operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu, precum şi operatorii economici din domeniul transportului rutier de persoane şi de mărfuri.
Restricţiile introduse se adaugă celor ce se aplică din 9 octombrie, care vizează obligativitatea purtării măştii de protecţie inclusiv în spaţii deschise şi interdicţia de participa la anumite evenimente şi activităţi pentru persoanele care nu sunt vaccinate cu schema completă (din a zecea zi de vaccinare) sau care nu au trecut prin boală.
Fii primul care comentează