Site icon

Consiliul Judeţean solicită peste 200 de milioane de lei, prin Programul „Anghel Saligny”, pentru investiții în județul Brașov. Lista proiectelor propuse

Consiliul Judeţean Braşov solicită finanţare pentru şase proiecte de investiţii din judeţ, prin Programul „Anghel Saligny”, valoarea totală a acestora, rezultată în urma aprobării indicatorilor tehnico-economici şi a devizelor generale estimative ajungând la 338.648.827,75 lei. Din acest total, sumele solicitate pe Programul „Anghel Saligny” pentru cele şase proiecte sunt în valoare de 215.999.314,41 lei, iar cofinanţarea care va trebui asigurată din bugetul local al Judeţului Braşov este de 122.649.513,34 lei. 

Cele șase proiecte încărcate pe platforma Programului Naţional de Investiţii gestionat de Ministerul Dezvoltării sunt:

Drumul Rupea – Şoarş nu a „încăput” pe Programul Anghel Saligny

În cadrul Programului Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”, Judeţul Braşov este eligibil pentru o valoare de 140 de milioane de lei, în timp ce proiectele pe care Consiliul Judeţean le are astăzi în portofoliu sunt mult mai mari, spune preşedintele CJ, Adrian Veştea.

„Am dimensionat corespunzător proiectele depuse pe această oportunitate de finanţare, iar pentru obiectivele care n-au mai putut fi incluse aici urmează să căutăm alte surse de finanţare, una dintre acestea fiind cu siguranţă Programul Operaţional Regional Centru 2021-2027”, a adăugat preşedintele CJ Braşov, Adrian-Ioan Veştea. 

Un astfel de obiectiv investiţional care nu a putut fi inclus pe Programul „Anghel Saligny” este modernizarea Lotului 1 din drumul interjudeţean DJ 105 A şi DJ 104 D, respectiv segmentul Rupea – Şoarş din DJ 105 A (km 53+000–81+600). Conform indicatorilor economici şi devizului general aprobat, valoarea totală estimată a refacerii acestui tronson ajunge la 305.145.521,31 lei.

Administraţia judeţeană anunţă însă că va face demersurile necesare pentru a accesa fonduri europene nerambursabile în vederea derulării proiectului, în aşa fel încât acest drum interjudeţean care face legătura atât între Țara Făgăraşului şi zona Rupea, cât şi între judeţele Braşov şi Sibiu, să poată fi refăcut un totalitate, în următorii ani. 

Exit mobile version