Inundarea unui segment din DN 1A în luna iunie a anului 2018, în zona lacului de acumulare de pe Râul Târlung a avut o cauză inedită. Atunci, lacul de acumulare a fost umplut la capacitatea normală. Acest lucru a fost menționat în documentația aferentă unei licitații privind actualizarea studiului de fezabilitate privind înălțarea barajului de la această acumulare, lansată zilei trecute de Administrația Națională Apele Române, prin Administrația Bazinală Olt.
Conform documentului caietului de sarcini aferent licitației, lacul de acumulare de pe râul Târlung a fost construit în anul 1975, iar după câțiva ani, specialiștii au constatat că este nevoie de o creștere a capacității de retenție a acestuia, ca urmare a creșterii numărului de locuitori din anii 1980. În perioada 1984 – 1987 s-au făcut unele lucrări în acest sens, dar intervențiile nu au avut efectul scontat. În anul 1992 a fost elaborat un nou proiect tehnic pentru supraînălțarea barajului cu 5 m. Lucrările au început în anul 1994 și au fost finalizate după 20 de ani, din cauza alocărilor bugetare reduse, dar și a faptului că lacul de acumulare nu a putut fi golit.
În anul 2011 s-a renunțat la supraînălțarea drumului național
După 2011 a fost refăcut studiul de fezabilitate pentru această investiție, fiind propuse mai multe lucrări suplimentare, necesare bunei funcționari a acumulării. Atunci a fost luată în calcul și supraînălțarea DN 1A din zona lacului, însă s-a renunțat la aceasta lucrare. În aceste condiții, pentru a nu fi afectat drumul național, retenția în lacul de acumulare nu s-a făcut la nivelul proiectat. De altfel, în documentația aferentă licitației pentru actualizarea Studiului de fezabilitate se arată că în 30 iunie 2018, când au fost ploi abundente, s-a atins nivelul normal de retenție, iar DN 1A a fost inundat.
Două scenarii posibile
Pentru a nu se mai ajunge la această situație, dar și pentru a exploata la capacitate optimă lacul de acumulare, Administrația Națională Apele Române caută un consultant care să analizeze din punct de vedere tehnic și financiar două scenarii. Prima variantă ce va fi luată în calcul este supraînălțarea drumului național, adică realizarea lucrării la care s-a renunțat în urma cu mai mulți ani. Al doilea scenariu ce va fi luat în calcul presupune construirea unui dig cu înălțimea de aproximativ un metru între lac și drum. În cazul în care se va opta pentru această soluție, va fi nevoie și de montarea unor pompe care să preia apele care se scurg de pe versantul opus lacului de acumulare.