FOTO. Prima creșă din Codlea se va deschide la la începutul anului viitor. Costurile sunt acoperite din fonduri europene

Municipiul Codlea va avea, de anul viitor, o creșă nouă. Aceasta face parte din proiectul „Învățământ antepreșcolar – o șansă pentru copiii noștri”, un proiect cu finanțare europeană, derulat de municipalitate. Creşa, care are 60 de locuri, se află pe strada Carpaţi nr. 2A şi a fost amenajată într-un imobil închiriat de Primărie pentru o perioadă de doi ani, cu posibilitate de prelungire.   

Instituţia antepreşcolară oferă 60 de locuri, dar și celelalte facilități stabilite de legislație, terenul și construcția în care funcționează unitatea având 3.099 metri pătraţi.

„În acest moment așteptăm doar avizele de funcționare de la anumite instituții și din acest motiv deschiderea va avea loc pe 3 ianuarie 2022”, a declarat primarul municipiului Codlea, Mihai Cîmpeanu. 

Creșa din Codlea este amenajată într-o clădire în care s-au desfășurat anterior activități economice. Pe lângă renovarea efectivă a imobilului, în ultimele luni s-a lucrat şi la amenajarea tuturor spațiilor din clădire, astfel încât acestea să respecte toate standardele pentru ceea ce înseamnă o creşă. Amenajarea spaţiilor de creşă a costat în jur de 100.000 de lei, iar dotările, în jur de 70.000 de lei. Contravaloarea chiriei pentru clădire este de 7.000 de lei pe lună, suma urmând să fie asigurată din fonduri europene în următoarele 24 de luni, la fel ca şi cheltuielile legate de amenajarea spaţiilor şi plata personalului.

Codlea are şi un proiect pentru o creşă nouă

Această creşă va funcţiona cel puțin până când la Codlea va fi construită noua unitate, pentru care a a fost obținută o finanțare prin PNDL. Contractul de execuție pentru noua creșă, cu o valoare de  7.539.947,02 lei fără TVA  a fost semnat în 17 noiembrie cu firma Troia Premium Construct. Termenul limită de execuție este, conform contractului, 31 decembrie 2022. Noua creșă va avea o capacitate  de  60 – 70 de locuri.

 „În cazul în care, după ce se va construi noua creşă cererea va fi mare, va fi păstrată şi cea închiriată şi amenajată acum”, a precizat primarul Mihai Cîmpeanu, în urmă cu trei luni, după ce solicitarea municipiului Codlea pentru o finanţare prin PNDL a fost acceptată. 

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.