​Avion militar ucrainean, interceptat de avioane F-16 românești / Avionul de tip Suhoi 27 a fost escortat la Bacău

Avioane F16 ale Fortelor Aeriene Romane Foto: Forțele Aeriene Române / Bogdan Aaron PANTILIMON

Două aeronave F-16 Fighting Falcon ale Forțelor Aeriene Române aflate în serviciul de luptă Poliție Aeriană sub comandă NATO au decolat joi în jurul orei 6.15, pentru clarificarea unei situații aeriene referitoare la un zbor neautorizat în partea de nord a României, care se apropia de spațiul aerian național.

„Cele două aeronave militare române au aplicat cu strictețe procedurile naționale și regulile internaționale aplicabile în astfel de situații, procedând la interceptarea și identificarea vizuală a aeronavei care intrase în spațiul aerian românesc”, anunță MApN.

Aeronava respectivă, un Suhoi 27 aparținând Forțelor Aeriene Ucrainene, a fost escortată pentru aterizare imediată pe Baza 95 Aeriană Bacău, operațiune încheiată la ora 07.05.

„În cursul dimineţii a aterizat în regim de urgenţă o aeronavă de vânătoare Suhoi 27. Aeronava are un pilot la bord care a fost preluat de autorităţi. Avionul a fost degajat de pe pistă”, a declarat, pentru AGERPRES, prefectul judeţului Bacău, Lucian Bogdănel. 

După aterizare, pilotul militar ucrainean s-a pus la dispoziția autorităților române, urmând a fi luate măsurile legale care se impun în aceste situații, transmite MApN care precizează că va reveni cu detalii pe acest subiect, pe măsură ce acestea vor fi disponibile. 

În ceea ce privește situația de securitate din Ucraina, Armata României a activat punctele militare de comandă cu atribuții în monitorizarea situației și coordonarea forțelor și mijloacelor destinate situațiilor concrete care pot apărea.

Conducerea Ministerului Apărării Naționale a luat toate măsurile necesare de reacție, atât cele care revin în mod direct instituției, precum și cele de sprijin pentru celelalte componente ale sistemului național de securitate, conform planurilor de cooperare interinstituțională, elaborate din timp.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.