Alexandra Crivineanu (PSD): „Amuralul «ilegal», pe punctul de a câștiga Premiile Anului în Cultură la Brașov”

Prezența Asociației Amural pe lista proiectelor incluse în competiția pentru Premiile Anului în Cultură la Brașov 2020 – 2021 este contestată de liderul Grupului PSD din Consiliul Local Brașov, Alexandra Crivineanu.  

„Asociația Amural și evenimentele sale așa-zise «culturale»  este nominalizată la cele mai multe categorii, chiar în detrimentul unor evenimente propuse de Opera Brașov sau de alte instituții de cultură ale Municipiului, ce nu se regăsesc în cadrul nominalizărilor. Practic, această Asociație (Amural) girată de administrația USR, chiar prin prezența a viceprimarului responsabil cu viața culturală a orașului la inaugurarea muzeului din catacombele de După Ziduri. Asociația a folosit cu titlu gratuit timp de câteva luni, fără niciun fel de autorizații, avize, un spațiu aflat în zona istorică a orașului, a taxat vizitatorii (deci a încasat sume de bani) și a folosit (pe bani publici) rețeaua de energie electrică. Acum, asociația în cauză este nominalizată în fața brașovenilor și a juriului de specialitate, pentru un vot de încredere și apreciere, fiind nominalizată la mai multe categorii, pentru a câștiga câteva dintre premiile anului în cultură la Brașov”, a declarat Crivineanu.

Aceeași asociație, a continuat consilierul social-democrat, care este și membru al Comisiei de Cultură, „a expus în Turnul Negru, imagini explicite, cu tentă sexuală în cadrul unui Festival cultural de amploare, pentru care ni s-a cerut votul în Consiliul Local”. 

Viceprimarul Boghiu, reclamat că a anunțat bugetul pentru evenimentele culturale, înainte ca acesta să fie aprobat

Conform sursei citate, consilierii locali social-democrați subliniază faptul viceprimarul Boghiu a anunțat oficial alocarea unui milion de lei în plus față de anul trecut pentru finanțarea nerambursabilă a proiectelor culturale pentru anul 2022 (cunoscut sub denumirea „Ghidul pentru evenimentele culturale”), înainte de a fi votată în plenul Consiliului Local.

„Îi cerem doamnei viceprimar Boghiu – cea care are în subordinea sa capitolul Cultură la Brașov – să respecte brașovenii prin informarea corectă, în sensul că noi nici măcar nu ne-am exprimat acordul cu privire la această suplimentare de fonduri. Cum își permite doamna Boghiu să lanseze cu surle și trâmbițe astfel de afirmații înainte de a fi stabilite și votate? Dacă acest buget se majorează cu o sumă mai mare sau dacă intervin anumite modificări în ședința de Consiliu local? Totodată, îi recomandăm să ia în calcul interzicerea finanțării entităților care au avut probleme cu municipalitatea, cum ar fi ocuparea unor spații fără autorizație, fără drept, a domeniului public.
Brașovenii nu mai trebuie duși de nas cu astfel de evenimente cu conținut cultural lipsit de substanță, proiecte ce câștigă, în fața altora și de la Primărie și de la Consiliul Județean selecția Evenimentelor Culturale sau mai nou, poate, Premiile Anului în Cultură la Brașov” , a continuat Crivineanu. 

Zilele acestea, brașovenii își pot vota evenimentele ce au marcat viața culturală a anului 2021, urmând ca, în urma centralizării rezultatelor să fie decernate premiile, pe 25 februarie 2022, în cadrul unei gale care va avea loc la Cinema Astra și care va fi transmisă on-line, pe canalele social media ale Consorțiului Cultural Corona, organizatorul acestui eveniment, cu sprijinul Primăriei Municipiului Brașov.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.