Ramai la curent!

Prima Pagina

Mihaela Hogaş: Particip la Jocurile Olimpice cu bucuria şi mândria că merg să îmi reprezint ţara, singurul loc de pe Pământ, în care mă simt cu adevărat implinită

Publicat

in

Braşoveanca Mihaela Hogaş, singura sportivă calificată în întrecerea de patinaj viteză de la Jocurile Olimpice, a declarat pentru News.ro, înaintea plecării spre Beijing, că a alergat mii de kilometri pe patine, pe bicicletă sau pe jos, în soare, ploaie sau vânt, a ridicat mii de kilograme în total, la sala de forţă, şi s-a ridicat de sute de ori epuizată după antrenamente, toate doar pentru a reprezenta România, ţară pe care o consideră, singurul lor de pe planetă unde se simte cu adevărat implinită.

Patinatoarea legitimată la Corona Braşov, va lua startul în probele de 500 şi 1.000 de metri la JO spune că visul ei nu ar fi fost posibil fără a forţa limitele zi de zi.

 

„Pot să spun fără riscul de a greşi, că toată viaţa mea am muncit pentru calificarea la Jocurile Olimpice. Am ştiut foarte clar, de mică, unde îmi doresc să ajung şi am ştiut mereu că un rezultat bun vine după mii de ore de antrenament, astfel că am făcut tot posibilul să îmi întrec limitele în fiecare zi. Această calificare înseamnă că sunt pe drumul cel drum şi îmi dă multă încredere şi putere de muncă. Sper că va impulsiona şi micile speranţe în patinajul românesc şi sper că vom putea să reparăm probleme din federaţie pentru a fi finanţaţi. Dacă ar fi să fac un calcul, cred că avem mii de kilometri parcurşi în condiţii nu tocmai uşoare, în soare, ploaie sau vânt. Ne antrenăm mult pe bicicletă, facem câteva mii de km pe sezon. Nici sala de forţă nu e neglijată, ridicăm greutăţi la sală cu mult peste greutatea noastră şi alergăm şi patinăm kilometri buni pentru a fi într-o formă bună. Antrenamentele sunt foarte grele, avem momente în care suntem epuizaţi total şi ne e foarte greu, dar strângem din dinţi şi mergem înainte, ne încurajăm unii pe alţii şi ne motivăm gândind la obiectivele îndeplinite. Noi facem 5-6 ore pe zi efort, 6 zile pe săptămână, toate astea numai cu dorinţa că vom fi mai buni următoarea competiţie. Iar sentimentul pe care îl ai când vezi că a meritat, este de nedescris“, a declarat Hogaş pentru News.ro.

Mihaela Hogaş

Cea mai bună patinatoare de viteză din România, la acest moment, spune că are emoţii dar acestea o ajută enorm în competiţii.

„Emoţiile pe care le am în concursuri sunt contructive. Ştiu că depinde de mine să fug tare şi asta îmi dă încredere. Cel mai mult îmi place să concurez, să fiu în competiţie, şi cred că mă ajută foarte mult în controlul emoţiilor pentru că fac totul dintr-o pasiune foarte mare. Pot să spun că în timp am simţit presiunea de a fugi tare. Oamenii se bazează pe mine şi îmi văd potenţialul. Dar pentru mine este un lucru bun, încerc să iau fiecare moment de presiune şi să îl transform în moment de reuşită. Şi-s tare fericită când îmi iese cum am vrut“.

 

„Nu competiţia, ci Covidul e frica mea cea mai mare”

 

Mihaela Hogaş, care a avut anul trecut Covid, recunoaşte că se teme să nu ia din nou virusul, şi spune că face totul pentru a se feri, din dorinţa de a ajunge la Beijing şi de a a lua startul competiţiei.

„În primul rând ne dorim să fim sănătoşi şi să stăm cât mai departe de Covid. Regulile sunt foarte stricte şi este important să fim puternici din punct de vedere mental. Vrem să obţinem cele mai bune rezultate în momentul actual, să fim în prima parte a clasamentului, să reprezentăm România cu succes. Încă mai avem timp să facem câteva îmbunătăţiri şi este foarte important să ramânem optimişti. Din păcate, Covidul este frica mea cea mai mare. La cupa mondiala U23 din Innsbruck nu am dat masca jos de pe faţă nici când faceam încălzirea pentru concurs. Simt că din orice loc putem să luam virusul şi să pierd ce am construit până acum. Cred că am gestionat destul de bine toata perioada Covid până acum. Însă, cred că la Jocurile Olimpice o să fie un mare test de răbdare şi atenţie pentru mine. Fac tot posibilul să mă menţin sanătoasă mental şi fizic“.

 

 

„România înseamnă casă, familie şi locul unde mă simt cel mai bine pe Pământ“

 

Braşoveanca spune că e o onoare să reprezinte România, singurul loc din lume unde se simte cu adevărat împlinită: „Iubesc România foarte mult şi sunt atât de mândră că îmi pot reprezenta ţara la cele mai mari competiţii ale lumii. Pentru mine este o onoare să fiu parte din Team Romania la Jocurile Olimpice de la Beijing 2022. Pentru mine, România înseamnă casă, familie şi locul unde mă simt cel mai bine pe Pământ. De-a lungul anului sunt plecată în toate părţile lumii, dar mereu când ajung acasă în România, mă simt împlinită”.

Jocurile Olimpice de la iarnă de la Beijing încep vineri.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Prima Pagina

Jerome France a câștigat Marele Premiu al Brașovului la viteză în coastă

Publicat

in

Pilotul Jerome France (Nova NP01), campionul național en titre, a câștigat, duminică, Marele Premiu al Brașovului, etapa a doua a Campionatului Național de Viteză în Coastă.

Pe locul secund s-a clasat Elias Răduță (Wolf Mistral), la 04 sec 186/1000, podiumul fiind completat de Cărpinișan Benea (Ferrari 488 Challenge Evo), la 11 sec 541/1000.

Campionul național de raliuri Simone Tempestini (Porsche 997 GT3 RS) s-a clasat pe locul șapte, la 14 sec 680/1000 de învingător.

Jerome France și Elias Răduță au câte 43 de puncte, urmați de Cărpinișan Benea, cu 28 de puncte, Costel Cășuneanu, cu 24 de puncte.

Etapa a treia a sezonului, Harghita Challenge, va avea loc în perioada 12-14 iunie.

Citește mai departe

Cotidian

Ghimbav își transformă tradiția aeronautică în atracție urbană: un elicopter IAR 316 „Alouette” recondiționat integral, piesa centrală a viitorului street-mall din oraș

Publicat

in

Orașul Ghimbav își conturează un brand de loc puternic în jurul tradiției aeronautice care a definit dezvoltarea zonei timp de decenii. În parteneriat cu Transylvania Wings, administrația locală pregătește amenajarea unei zone tematice dedicate aviației. Aceasta se va afla în apropiere de Lidl, la intrarea în oraș, acolo unde este proiectată, în viitorul apropiat, construirea unei zone de divertisment, în jurul unui street-mall.

Elicopterul Alouette este recondiționat la IAR Ghimbav

Autoritățile își propun ca viitoarea zonă să combine componenta comercială și de relaxare cu elemente care să promoveze istoria industrială și aeronautică a orașului. Astfel, elementul central al proiectului va fi un elicopter IAR 316B Alouette, cunoscut ca fiind un elicopter de antrenament, produs la începutul anilor 70 la Ghimbav, sub licență franceză. În prezent, elicopterul se află la IAR, unde trece printr-un proces de recondiționare completă pentru a fi transformat într-o veritabilă piesă de muzeu în aer liber. Aparatul de zbor va fi restaurat integral și pregătit pentru amplasarea pe un suport special, realizat de Primăria Ghimbav.

Un avion de dimensiuni mici, în sensul giratoriu

Pe lângă acest elicopter, un alt aparat de zbor va fi amplasat în sensul giratoriu de la intrarea în Ghimbav, la intersecția dintre DN1 și DN73B, spre Cristian. Este vorba despre un avion de mici dimensiuni, tot din portofoliul IAR, care va fi amplasat pe un suport de 3 metri pătrați.

Ionel Fliundra: „Este o formă de respect pentru tradiția aeronautică a Ghombavului”

Proiectul de amenajare a unei zone de street-mall unde să fie amplasate și aparate de zbor produse în trecut la IAR Ghimbav reprezintă o formă de respect pentru tradiția aeronautică a orașului și un mod de conturare a brandului localității, spune primarul Ionel Fliundra:

„Ghimbavul are o identitate strâns legată de aviație și considerăm că această moștenire trebuie pusă în valoare într-un mod modern și atractiv. De aceea îi mulțumesc Transylvania Wings și domnului Costin Bîrgu pentru că a înțeles viziunea noastră și ne-a oferit tot sprijinul în aducerea elicopterului Alouette, care va deveni un punct de atracție important pentru viitoarea zonă de street-mall. De asemenea, îi mulțumesc directorului IAR Ghimbav, domnul Marian Rasaliu, pentru deschiderea și sprijinul acordat în reabilitarea aparatului de zbor. Ne dorim ca această zonă să devină un simbol al orașului și un spațiu atractiv pentru comunitate și vizitatori”, a declarat edilul.

Citește mai departe

Cotidian

Pui te urs, foarte slăbit, capturat pe traseul Brașov Marathon

Un pui de urs extrem de slăbit și deshidratat a fost capturat de echipa de intervenție pe Tâmpa, după mai multe încercări nereușite de alungare. Animalul, despre care autoritățile cred că a fost abandonat de ursoaică, a fost transportat la rezervația de urși din Zărnești pentru îngrijiri.

Publicat

in

Un pui de urs foarte slăbit și deshidratat a fost capturat azi pe Tâmpa, a anunțat Primăria municipiului Brașov. Puiul se afla pe traseul Brașov Marathon, după cum au transmis autoritățile și a fost prins de către echipa de intervenție după ce mai multe acțiuni de alungare au rămas fără succes.

„Având în vedere starea lui de sănătate, se pare ca a fost abandonat de ursoaica de mai mult timp”, a transmis Primăria municipiului Brașov.

Puiu a fost predat pentru îngrijiri reprezentanților rezervației de urși de la Zărnești.

Acest eveniment vine după ce ieri, Primăria municipiului Brașov anunâase că un exemplar de urs, care a apărut de mai multe ori în zonele locuite, a fost împușcat, în Valea Cetății. Cu o zi înainte, vineri, o ursoaică de patru ani a fost capturată într-o cușcă amenajată în Noua, și eutanasiată, după ce s-a constatat că ea fusese relocată anterior și revenise în zpna locuită din oraș.

Citește mai departe

Trending