Terenurile de sport din Centrul Civic al Brașovului intră în „cosmetizare”. Va fi amenajată și pista de alergare din Tractorul, cerută de brașoveni

Lăsate în paragină în ultimii ani, terenurile de baschet și de fotbal din Centrul Civic al Brașovului vor intra în reparații. Ele au fost incluse într-un program mai amplu al municipalității brașovene, care a lansat două licitații pentru realizarea gardurilor și montarea de suprafețe de joc sintetice pe câteva zeci de terenuri de sport. Pentru aceste lucrări, Primăria Brașov este dispusă să plătească, în total, suma de 6.665.634 lei (2.798.510 lei  pentru garduri și 3.867.124 lei pentru suprafețe de joc).

Din anunțurile licitațiilor rezultă că la terenul de fotbal din Centrul Civic se pune gazon artificial, iar la terenul de baschet se va realiza suprafață de joc din polipropilenă. De asemenea, aceste terenuri vor fi îngrădite. 

Pe de altă parte, în Parcul Tractorul se va realiza o pistă de alergare de tartan. Realizarea acesteia a fost propusă prin programul de bugetare participativă pe anul 2022. 

În total, anul acesta vor fi îngrădite 25 de terenuri de sport, iar suprafața de joc va fi montată pe 28 de terenuri. 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.