Universitatea Transilvania din Braşov şi-a premiat, la acest sfârşit de săptămână, şefii de promoţie ai facultăţilor din portofoliu. Dacă anul trecut aveam trei şefi de promoţie de nota 10 la cele 18 facultăţi ale universităţii, azi vorbim de unul singur – însă cu o istorie neobişnuită şi inspiraţională.
Ovidiu Imbuzan este absolvent al Colegiului Radu Negru din Făgăraş, corist în Corul Bach al Bisericii Negre și de mulți ani, voluntar al Asociației FORUM ARTE.
În ceva vreme, el va schimba prefixul – de la 4 la 5. Iar anul acesta el este unicul absolvent al studiilor de licenţă de la Universitatea Transilvania, cu 10 pe linie, în toate cele şase semestre. Ovidiu tocmai a absolvit Facutatea de Sociologie şi Comunicare, la programul de studii Comunicare şi Relaţii Publice.
Ceea ce este mai puţin obişnuit este faptul că Ovidiu Imbuzan tocmai a absolvit acelaşi program pe care în urmă cu trei ani l-a definitivat şi fiul său, Andrei Imbuzan. Practic, tatăl şi-a urmat fiul, şi nu invers.
Pe Ovidiu l-a atras din prima acest program, chiar dinainte de a se afla în sala Aulei Universităţii, participând la festivitatea de absolvire a băiatului său.
„L-am întâlnit prima dată pe Ovidiu în urmă cu trei ani, în aulă, acolo unde se desfăşura ceremonia de absolvire a studenţilor facultăţii nostre. A venit la mine şi mi-a spus că este tatăl studentului Andrei Imbuzan şi că este foarte recunoscător pentru rolul pe care l-am avut în dezvoltarea personală și profesională a fiului său”, a spus prodecanul Facultăţii de Sociologie şi Comunicare, conf. Univ. dr. Florin Nechita.
Reprezentantul Universităţii Transilvania recunoaşte că Ovidiu Imbuzan este „un caz atipic”.
„Fiul lui a fost absolventul facultăţii noastre, iar imediat după ce Andrei Imbuzan a terminat facultatea, tot la programul de Comunicare şi Relaţii Publice, s-a înscris, în anul întâi, Ovidiu Imbuzan. După cum bine ştiţi, au fost nişte ani amestecaţi, am avut şi cursuri online şi în sistem hibrid şi 100% faţă în faţă, dar Ovidiu a performat la toate cursurle pe care le-am predat eu şi, mai mult decât atât, a fost implicat şi în activităţi extracurriculare – premii la sesiuni ştiinţifice în cadrul facultăţii sau la alte facultăţi de profil din ţară”, spune despre el prodecanul Facultăţii de Sociologie şi Comunicare, conf. univ. dr. Florin Nechita, care recunoaşte că Ovidiu a fost reper pentru unii profesori, în perioada predării online:
“Ştiţi cum este atunci când susţii un curs. Vrei să ştii că nu vorbeşti singur. Iar în online, căutam mereu să văd dacă Ovidiu este acolo, să ştiu că reţeaua nu a picat, că desfăşurăm cursul în bune condiţii”, a mai spus Florin Nechita.
La finalul celor trei ani ai ciclului de licenţă, Ovidiu Imbuzan a ţinut să adreseze, din nou, un mesaj colegilor săi de an, alături de care a trecut prin perioade neobişnuite din cauza pandemiei. A ţinut săi îi felicite pentru că au reuşit să ajungă la final, în condiţii neobişnuite şi să le transmită că el crede în ei.
„Sunt la finalul unei călătorii extraordinare, după aceşti trei ani de licenţă. Un profesor de filosofie adresa felicitări promoţiei 2022 pentru că acest parcurs este cel mai greu pe care l-a întâlnit în întreaga carieră şi dânsul a predat aproape 40 de ani…
Luând pas cu pas, pentru mine unul a fost o muncă de zi cu zi, a fost dedicare totală, a fost pasiune. Am fost puternic sprijinit şi provocat de profesorii noştri. Am descoperit ce înseamnă cu adevărat generozitatea, pentru că atunci când devii cu adevărat bun şi îţi descoperi pasiunile şi cine esti şi ce îţi place, începi să împărtăţeşti şi cu ceilalţi colegi. Am fost în permanenţă susţinut şi provocat de profesorii noştri. Şi cred că am reuşit să trag pe mulţi după mine şi să inspir”, spune Ovidiu.
Iar ceea ce spune absolventul de 10 al Universităţii Transilvania este susţinut şi de fapte. În anii de facultate a lucrat în fiecare vară ca voluntar la decanatul facultăţii, a creat un cerc de sociologie, ajutându-i pe colegii care aveau probleme la această disciplină să o înţeleagă mai bine şi a lucrat pe mai multe proiecte alături de colegi:
„Ce am învăţat după 3 ani de licenţă este că nu ştii nimic, de fapt, în domeninul Comunicării. Este o doză de umilinţă pe care toţi cei care ajung aici o experimentează şi își dau seama că ești în punctul în care realizezi cât de vast, câte provocări şi oportunităţi extistă în domeniul acesta”, explică singurul absolvent de 10 al UniTBv din acest an.
Ovidiu este conştient că, la vârsta la care poate fi tată multora dintre colegii săi, este exact „exponentul generaţiei sale”. Cu toate astea, s-a comportat în grupul său de colegi ca unul dintre ei şi a susţinut mereu o colaborare de la egal la egal.
„Cu colegii ne-am spus întotdeauna pe nume, am colaborat, am fost mereu apropiaţi, într-o relaţie cordială. Toţi sunt excepţionali, le-am spus chiar azi dimineaţă, când le-am scris un mesaj şi le-am transmis că pe oricare dintre ei i-aş fi putut vedea în locul meu azi. Le mulţumesc mult pentru ceea ce sunt şi mai ales pentru potenţialul extraordinar. Singura diferenţă dintre mine şi ei este că eu sunt ghidat după principiul că ordinea stă la baza tuturor lucrurilor, mi-am setat nişte lucruri şi obiective înalte şi fiecare lucrare am tratat-o ca pe o oportunitate unică să araţi ceea ce poţi. Cam asta e tot”, a încheiat Ovidiu Imbuzan.
Ce urmează pentru absolventul de 10, Ovidiu Imbuzan?
Ovidiu are mai multe idei pentru drumul său, de acum încolo. Nu exclude o carieră academică, pentru că i-a plăcut și l-a inspirat interacțiunea cu colegii săi. Are însă mai multe proiecte la care a lucrat de-a lungul ultimului an și pe care le-a propus în cadrul unor sesiuni științifice. Acestea au atras atenția unor companii, aflate în căutarea unor specialiști creativi în domeniul comunicării și realțiilor publice.