Ramai la curent!

Cotidian

Caz demn de aventurile lui Sherlock Holmes. Dosarul „Sacul singuratic” de pe Drumul Poienii, soluţionat genial de Poliţia Locală Brașov

Publicat

in

Poliția Locală a municipiului Brașov a raportat, printr-un comunicat de presă, soluționarea unui caz parcă desprins din aventurile lui Sherlock Holmes. Cel puțin asta rezultă din recentul material transmis presei în această dimineaţă. 

În fapt, prin comunicatul respectiv, Poliția Locală aduce la cunoștința publicului identificarea, prin mijloace specifice, a autorului unui gest antisocial – adică a unei persoane care a abandonat un sac cu gunoaie într-un loc nepermis, pe marginea unui drum. 

Desfășurarea de forțe a fost impresionantă, după cum s-ar desprinde din comunicatul Poliţiei Locale. Doar că… pe câmpul operativ s-a deplasat un polițist local, care a avut nevoie de patru zile pentru a proba fapta și a identifica autorul.

„Vă amintiți de sacul învăluit de mister de pe drumul Poienii? Sacul care, «de mai bine de două săptămâni, stă singur, trist, pe marginea drumului, la intrare în Stațiunea turistică de interes Național Poiana Brașov»? Exact, este vorba despre același sac care a stârnit reacții în urma unei postări apărute în 21 iulie a.c. în social media, postare în care «cei responsabili» erau «dojeniți» pentru modul defectuos în care își îndeplinesc atribuțiile. Misterul sacului misterios a fost dezlegat de către polițiștii locali din cadrul Biroului Protecția Mediului și Actvități Comerciale, care s-au autosesizat în urma respectivei postări și s-au deplasat la locația respectivă. Povestea sacului solitar nu se rezumă, însă, prin prisma activității polițiștilor locali, la «s-au autosesizat», «s-au deplasat», «au sancționat»”, se arată în prima parte a comunicatului.

Din ciclul… „ce știți voi”

Din modul în care a fost relatată rezolvarea acestui caz (dincolo de aplicarea tehnicilor de scriere creativă), rezultă și miza strategiei de comunicare a Poliției Locale Brașov, care transformă orice intervenție banală într-o „acțiune”.

Astfel, în încercarea de a îmbunătăți imaginea instituției, prin comunicatul transmis presei în această dimineaţă, Poliţia Locală continuă şi aminteşte că: 

 „Cetățenii au cunoștință în foarte mică măsură sau nu au deloc despre seria de acțiuni și operațiuni în domeniul protecției mediului întreprinse de Poliția Locală pentru a identifica persoanele care au încălcat legea, dar nu au putut fi surprinse asupra faptului (…) Prin acțiunile întreprinse și rezultatele obținute, Poliția Locală Brașov a demonstrat, încă o dată, că este o instituție care se implică și ia toate măsurile care se impun în vederea soluționării, în cel mai scurt timp posibil, atât a sesizărilor primite direct de la cetățeni și a aspectelor din sfera de competență constatate de patrule și echipaje, cât și a celor semnalate în social media”.

Povestea „sacului singuratic”

Probabil în aceeaşi încercare de a îmbunătăţi imaginea instituţiei, Poliţia Locală Braşov prezintă o acţiune uzuală a celor care găsesc gunoaie abandonate (căutarea unor documente, care să ofere indicii asupra sursei) ca fiind o „procedură inovatoare”:

„Polițiștii locali au verificat conținutul, aparent banal, al sacului și au identificat, printre resturile menajere din interiorul acestuia, un bilet de analiză pentru cabaline, efectuată la o clinică veterinară din localitatea Zărnești. Coroborând această informație cu datele obținute de la persoane care aveau legătură cu analiza medicală respectivă, polițiștii locali au reușit să identifice autorul depozitării ca fiind o persoană fizică din orașul Râșnov, care a dorit să cumpere un cal, dar nu a finalizat tranzacția. Respectivul cetățean a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 800 lei pentru depozitarea deșeurilor pe domeniul public, conform HCL nr.149/2017 (republicată), iar sacul «misterios» a fost ridicat de operatorul de salubritate”, se arată în comunicatul de presă. 

Precizarea redacției

Prin acest material nu punem la îndoială competența polițiștilor locali și nici nu vrem să dăm „o palmă” persoanei care a redactat comunicatul sau să facem ca ea să fie sancţionată. Este doar un material-pamflet, în care am valorificat „materialul clientului”.

COMUNICATUL DE PRESĂ COMPLET, AICI

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

FOTO. Intervenție dificilă pentru salvatorii montani din Zărnești. Doi turiști au fost găsiți în Brâul de Mijloc

Publicat

in

Salvatorii montani de la Zărnești au avut parte de o intervenție lungă și dificilă în noaptea de miercuri spre joi. Ei au fost alertați în jurul orei 20.40, în urma unui apel primit prin dispeceratul ISU Brașov și au încheiat intervenția spre dimineață.

„Am fost solicitați să intervenim pentru recuperarea a doi turiști lituanieni rămași blocați în versantul vestic al Pietrei Craiului. Aceștia au încercat să coboare pe traseul «La Lanțuri», însă, din cauza necunoașterii direcției corecte și a lipsei echipamentului adecvat pentru această perioadă, au ajuns în impas și au fost nevoiți să ceară ajutor. După ore bune de căutare, în jurul orei 01:00, i-am localizat în Brâul de Mijloc. Unul dintre turiști își pierduse rucsacul anterior, fiind găsit în stare de hipotermie, fără haine corespunzătoare pentru o noapte de aprilie la aproximativ 2000 m altitudine”, au precizat reprezentanții Salvamont Zărnești.

Pentru salvamontiști a fost o misiune solicitantă, însă, din fericire, fără complicații medicale majore.

„După alte aproximativ 4 ore de intervenție, am reușit evacuarea în siguranță a celor două persoane la baza muntelui. Întreaga acțiune a durat 8 ore, desfășurându-se între 21.00 și 05.00”, au mai spus salvatorii zărneșteni.

Reprezentații Salvamont Zărnești îi avertizează pe turiști că pe versantul vestic stratul de zăpadă este foarte mare. Pe traseul „La Lanțuri” toate săritorile sunt acoperite, cu acumulări ce ajung pe alocuri la 5–6 metri, iar media depășește 2 metri.

„În aceste condiții, considerăm aceste trasee ca fiind impracticabile, chiar dacă sunt marcate și, de altfel, închise în această perioadă a anului”, au explicat salvatorii montani.

Citește mai departe

Cotidian

Restricții de circulație pe o stradă din zona Livada Poștei din Brașov. Șantierul va fi deschis în 20 aprilie

Publicat

in

Compania Apa Brașov a anunțat că de luni, 20 aprilie 2026, vor începe lucrările de reabilitare a rețelei de distribuție a apei potabile pe strada Ștefan Octavian Iosif, din municipiul Brașov. Acestea vor fi finalizate pe 30 mai 2026. 

Intervențiile vor avea loc pe tronsonul cuprins între imobilul de la numărul 9 și intersecția cu strada Șirul Livezii.

„Din cauza spațiului limitat, pe durata desfășurării lucrărilor, circulația rutieră va fi restricționată temporar, în conformitate cu planul de management al traficului.  Îi sfătuim pe conducătorii auto să evite zona și să găsească rute ocolitoare sau alternative”, au precizat reprezentanții companiei.

Citește mai departe

Cotidian

Gospodărirea Brașovului, estimată la 263 milioane lei. Câți bani alocă primăria pentru salubrizarea orașului și întreținerea drumurilor

Primăria Brașov propune pentru 2026 un buget de peste 1,5 miliarde de lei, din care 17,32% este alocat gospodăririi orașului. Fondurile vor acoperi salubrizarea, întreținerea străzilor și spațiilor verzi, iluminatul public și reparațiile infrastructurii

Publicat

in

Primăria Brașov a pregătit bugetul local pe anul 2026, iar o sumă importantă importantă este alocată gospodăririi orașului. Mai exact, din cheltuielile totale estimate la 1.519.854.000 lei, suma de 263.278.000 lei (17,32%) este alocată pentru gospodărirea orașului.

Banii vor fi folosiți pentru salubrizare, întreținerea și repararea străzilor, întreținerea spațiilor verzi și a zonelor de relaxare, iluminatul public și pentru reparații la clădiri sau cimitire aflate în proprietatea municipiului Brașov.

Sumele alocate pentru gospodărirea orașului:

Străzi (reparații curente, semnalizare rutieră, elemente de siguranță, întreținere si reparatii poduri si podețe, ridicare și depozitare autovehicule abandonate și parcate neregulamentar, stații de incarcare vehicule electrice, centru de monitorizare trafic, parcari multietaetajate etc)82.555.000 lei
Întreţinere grădini publice, parcuri, zone verzi, baze sportive şi de agrement33.795.000 lei
Salubritate şi gestionarea deşeurilor (inclusiv operațiuni de deszăpezire, dezinsecție și deratizare, colectare ape meteo, intreținere toalete publice, etc)97.994.000 lei
Iluminat public şi electrificare (energia electrică, întreţinerea sistemului de iluminat public)34.000.000 lei
Locuinţe, servicii şi dezvoltare publică ( cheltuieli întreținere și reparații curente imobilele proprietatea Mun. Braşov și cimitire: Eroi, Sprenghi, Municipal, etc)14.934.000 lei

Deși sumele sunt mai mici ca anul trecut, acest lucru nu înseamnă neapărat că serviciile sunt mai ieftine sau mai puține. Cifrele trebuie puse în contextul în care, în 2026, bugetul municipiului Brașov a fost lansat în dezbatere în luna aprilie și, cel mai probabil va fi aprobat la finalul lunii, urmând să intre în vigoare de la 1 mai.

Anul trecut, procedurile de aprobare a bugetului local au fost finalizate mai rapid, iar bugetul a fost aprobat la 19 martie 2025.

Citește mai departe

Trending