Intervenții „pe bandă rulantă” ale salvatorilor montani. Numai în Postăvaru au avut trei misiuni în câteva ore

Sfârșitul săptămânii trecute a fost unul destul de aglomerat pentru salvatorii montani. Astfel duminică, numai Salvamont Poiana Brașov a avut trei intervenții în Masivul Postăvaru.  „În primul caz, un turist în vârstă a avut nevoie de transport, după ce s-a epuizat, în timp ce cobora din Masivul Postăvarul”, au scris cei de la Salvamont Poiana Brașov. Tot duminică, salvatorii montani au intervenit tot în Postăvarul pentru a recupera o persoana care, din cauza echipamentului inadecvat, a alunecat și a suferit un traumatism de membru inferior, fiind predata unui echipaj SMURD. „În al treilea caz, vorbim despre o practicantă a ciclismului montan, care a suferit traumatisme la ambele membre superioare, precum și mai multe plăgi escoriate, în urma căderii cu bicicleta. Aceasta nu avea niciun fel de echipament de siguranță”, au mai precizat reprezentanții Salvamont Poiana Brașov. 

Turist norocos pe „Take Ionescu”

Sâmbătă, salvatorii montani au intervenit pentru a recupera un turist de 45 de ani, accidentat pe traseul Take Ionescu (Gura Diham – Cabana Mălăiești), după ce acesta a alunecat și a căzut câteva zeci de metri în zona Poiana Izvoarelor. Turistul a suferit mai multe traumatisme, însă, cum au spus salvatorii montani, a avut mare noroc. 

Multe probleme și pe Jepii Mici din Bucegi

Multe intervenții au fost și pe traseul Jepii Mici din Bușteni. Unde salvatorii montani au recuperat un tânăr de 22 de ani care a suferit o leziune la gleznă, apoi, la scurt timp, s-au întors pe același traseu, pentru a recupera un tânăr de 17 ani care suferise o lipotimie pe fondul epuizării. Nici nu s-a încheiat a doua intervenție, că salvamontiștii au avut o altă intervenție, pentru că în apropiere de Crucea Eroilor, o femeie de 44 de ani a căzut și a suferit o fractura de membru inferior.
A urmat o intervenție pe Jepii Mari, unde o femeie de 34 de ani a avut nevoie de ajutor pentru că se epuizase fizic.
Tot duminică, salvatorii montani au recuperat trupul neînsuflețit al turistului lovit de fulger sâmbătă. Inițial, victima ar fi trebuit să fie recuperată cu ajutorul unui elicopter, însă, din cauza rafalelor de vânt acest lucru nu a fost posibil. 
 

 

 
 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.