A început Festivalul de Film și Istorii Râșnov. Este o ediție cu evenimente în mai multe localități din județul Brașov

De ieri 14 august a luat start cea de-a 14 -a ediție a Festivalului de Film și Istorii Râșnov, urrmând a se încheia pe 4 septembrie. Anul acesta, evenimentul se va desfășura în mai multe localități din județ, respectiv Râşnov, Braşov, Codlea, Feldioara, Crizbav, Felmer, Vulcan şi Hărman. Tema principală a acestei ediţii este concentrată în jurul ideii de „Graniţe – Borders”, aceasta având ca scop oferirea unor răspunsuri cu privire la provocările și întrebările multiple despre libertățile individuale și creative.

Proiecțiile filmelor se vor desfășura în zone mai puțin convenționale precum: Cetatea Râşnov, La Lift spre Cetate, Piaţa Unirii, Cetatea Feldioara, Promenada Codlea, Parcul Cetate din Hărman şi Bastionul Ţesătorilor din Braşov. Festivalul v-a aduce în faţa publicului 12 documentare internaţionale şi două proiecţii speciale din 11 ţări, printre care Belgia, Bosnia şi Herţegovina, Croaţia, Franţa, Lituania, Marea Britanie, Norvegia sau Spania.

Pe lângă aceste proiecții organizatorii au mai pregătit și workshop-uri, concerte, expoziţii de artă, piese de teatru și lansări de carte.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.