Pasajul de la Prejmer, de la intersecția DN11 – DN10, va fi închis complet traficului rutier. Anunțul a fost făcut marți de Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov, care nu a precizat de când va întra în vigoare noua restricție.
Decizia de închidere a pasajului a fost luată după ce constructorul a descoperit grinzile de la suprastructură sunt mult mai degradate decât se estimase inițial, astfel că lucrările de demolare vor fi mai complicate decât cele stabilite în primă instanță.
Pe de altă parte, conducerea direcției a precizat că la acest pasaj se lucrează și noaptea.
Pasajul de la Prejmer a intrat în reparații la începutul lunii. Proiectul prevede înlocuirea mai multor grinzi de la suprastructură, refacerea suprafeței carosabile, dar și alte intervenții de punere în siguranță. Prin aceste lucrări se va prelungi durata de viață a pasajului cu 7 – 8 ani, perioadă în care ar trebui găsită o soluție pentru construirea unuia nou.
Fii primul care comentează