Ramai la curent!

Cotidian

Deșeurile din Maramureș, pe punctul de a fi depuse la depozitul din Brașov. Primăria și-a dat acordul de principiu

Publicat

in

Primăria Brașov și-a dat acordul de principiu ca deșeurile din Maramureș să fie depuse la depozitul din Brașov. Consiliul Județean Maramureș a solicitat autorităților brașovene să permită depozitarea deșeurilor la Brașov, în contextul în care Maramureș este unul dintre puținele județe din România care nu are o platformă proprie. 

Potrivit unui document publicat de Transilvania365.ro, Consiliul Județean Maramureș a făcut o solicitare către Primăria Brașov în acest sens la începutul lunii. Primăria Brașov (care deține aproximativ 5% din acțiunile Fin – Eco SA) a răspuns printr-o adresă semnată de administratorul public al Brașovului, Adriana Miron, în care se arată că: 

 ”Autoritatea locală este în principiu de acord cu menționarea următoarelor condiții: acțiunea (depozitarea) să fie pe o perioadă limitată și activitatea să nu genereze disconfort urban și nici costuri la bugetul local”.

Răspunsul Primăriei Brașov, condusă de administrația primarului Allen Coliban și având un Consiliu Local în care USR deține cele mai multe mandate este unul cel puțin ciudat, dacă nu și ipocrit. Asta în contextul în care Coliban, în perioada în care era senator și chiar șef al Comisiei de Mediu din Senat și își pregătea candidatura la Primăria Brașov, a fost unul dintre cei care au militat pentru închiderea depozitului ecologic zonal deținut de Fin-Eco. 

Ipocrizie sau…?

Tot USR, în perioada în care construia campania candidatului Coliban, susținea și încuraja frecvente acțiuni civice în fața primăriei, arătându-și nemulțumirea față de calitatea aerului din Brașov, poluare și mirosurile din oraș, față de modul în care este gestionat depozitul Fin-Eco și față de extinderea acestei platforme zonale. 

În 2020, Allen Coliban publica pe pagina sa de Facebook, un mesaj despre problemele pe care Brașovul le are cu poluarea și calitatea aerului, în general: 

”(…) Încă de la începutul activității mele parlamentare, am adus în atenția opiniei publice problemele legate de calitatea aerului, atât la nivel național, cât și la nivelul municipiului Brașov. Am fost primul om politic care a adus în discuție faptul că sursa mirosurilor din Brașov este depozitul ecologic zonal Brașov administrat de Fin-Eco, unde Municipiul Brașov / Consiliul Local Brașov este acționar, prezentând şi soluţiile posibile. Am prezentat public dovezile adunate și am expus vinovații. (…)”

Ba mai mult, înainte de alegerile locale din anul 2020, Coliban era nemulțumit că la Brașov sunt aduse deșeurile din tot județul. Acum, prin acordul de principiu, ce e drept, semnat de ”mâna dreaptă” a primarului, Coliban nu numai ca și-a schimbat viziunea, ci a devenit și mult mai ”generos” când vine vorba de preluarea deșeurilor la depozitul din Brașov. 

Cum va reacționa societatea civilă? 

De acum încolo rămâne de văzut cum vor reacționa cei care, înainte de alegerile locale din anul 2020 protestau în fața Primăriei cu măști de gaze și cereau încheierea depozitului de deșeuri. Oare vor ieși în stradă și acum, pentru a se opune ”importului” de deșeuri? 

Deși au trecut mai mult de 24 de ore de când informația a devenit publică, deocamată USR Brașov, prin liderii organizației municipale, nu au venit cu niciun răspuns la solicitarea presei, pentru un punct de vedere oficial cu privire la această situație. 

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Mobilizare la Spitalul Victoria: camera de gardă, evacuată în cadrul unei simulări de incendiu

Spitalul Orășenesc Victoria a organizat un exercițiu de simulare a unui incendiu izbucnit la camera de gardă. Acțiunea a testat capacitatea de reacție și colaborarea dintre personalul medical și structurile de intervenție.

Publicat

in

Un incendiu în zona camerei de gardă a Spitalului Orășenesc Victoria. Compartimentul a fost evacuat, iar echipele Inspectoratului pentru Situații de Urgență au intervenit pentru gestionarea incidentului. Totul face parte din scenariul unui exercițiu desfășurat de ISU la unitatea medicală din Victoria, pentru a vedea dacă pompierii și cadrele medicale sunt suficient de pregătite pentru a acționa în astfel de situații.

Exercițiul a avut rolul de a testa capacitatea de reacție a personalului medical și a structurilor de intervenție în cazul producerii unui eveniment real, dar și de a verifica eficiența comunicării și coordonării între instituțiile responsabile de gestionarea situațiilor de urgență, spun reprezentanții ISU Brașov.

În cadrul exercițiului au colaborat personalul spitalului, echipajele de intervenție și instituțiile cu atribuții în managementul situațiilor de urgență. Scopul principal al simulării a fost asigurarea unei reacții rapide și coordonate, în condițiile în care, într-o situație reală, fiecare secundă poate face diferența.

„Pregătirea continuă înseamnă mai mult decât respectarea unor proceduri. Înseamnă dezvoltarea reflexelor necesare pentru luarea deciziilor corecte sub presiune, identificarea aspectelor care pot fi îmbunătățite și consolidarea încrederii reciproce între partenerii implicați în intervenție. Exercițiile desfășurate periodic contribuie la creșterea nivelului de siguranță al comunității și ne ajută să fim mai bine pregătiți pentru a răspunde prompt și eficient atunci când fiecare secundă contează”, spun reprezentanții ISU Brașov.

Citește mai departe

Cotidian

Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav, la aniversarea de 3 ani: aproape 900.000 de pasageri, 10 destinații permanente și peste 60% din buget subvenționat

La trei ani de la inaugurarea oficială, Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav marchează un nou moment simbolic în istoria sa. Aproape 870.000 de pasageri au trecut prin terminal, iar peste 9.300 de aeronave au decolat și au aterizat pe pista de la Ghimbav.

Publicat

in

Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav aniversează azi trei ani de când a devenit operațional. Pe 15 iunie 2023 era inaugurat oficial primul aeroport construit în România în ultimii 50 de ani, deschizând pentru prima dată județului o poartă aeriană proprie către țară și către lume.

Momentul inaugural de acum trei ani a rămas unul simbolic pentru comunitatea brașoveană:

„În dimineaţa zilei de 15 iunie 2023, o aeronavă TAROM pilotată de fiul marelui cosmonaut Dumitru Prunariu ateriza pe pista de la Ghimbav, marcând momentul inaugurării oficiale a Aeroportului Internaţional Braşov”, a amintit Consiliul Județean Brașov.

La trei ani de la operaționalizare, bilanțul confirmă importanța proiectului. Potrivit datelor prezentate cu ocazia aniversării, Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav a depășit pragul de 870.000 de pasageri transportați și a înregistrat peste 9.300 de decolări și aterizări.

Urmează proiectul de extindere a platformei de îmbarcare-debarcare

Cifrele reflectă evoluția unei investiții care, înainte de a deveni realitate, a fost timp de două decenii unul dintre cele mai ambițioase proiecte ale Brașovului. Astfel, acum Consiliul Județean pregătește extinderea lui, printr-o investiție de 84 de milioane de lei, într-o nouă platformă de îmbarcare-debarcare la Aeropoertul Brașov-Ghimbav, ce va permite și mai mult creșterea capacității de operare a aeroportului, în următorii ani. Noua platformă va include cinci poziții suplimentare pentru îmbarcare, debarcare și staționare aeronave, ceea ce va permite deservirea unui trafic mai diversificat și posibilitatea ca unele companii aeriene să-și bazeze aeronavele la Brașov

Investiția este una cu atât mai importantă cu cât AIBG a obținut luna trecută și certificarea pentru a primi aeronave de mari dimensiuni de tip Boeing 747, ceea ce îi premite și orientarea dezvoltarea transportului cargo în centrul României.

10 destinații operate de la Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav

În prezent, de la Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav se poate zbura spre zece destinații, respectiv Roma, Napoli și Milano (Italia), Dortmund, Memmingen și Nürnberg (germania), Londra-Luton (Marea Britanie), Katowicze și Varșovia (Polonia) și Budapesta (Ungaria).

De asemenea, în sezonul vacanțelor, de pe Aeroportul din Brașov se poate zbura spre destinații turistice precum Antalya sau Egipt.

Bugetul aeroportului, susținut prin subvenții de la Consiliul Județean Brașov

În 2026, Regia Autonomă Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav, entitate care administrează obiectivul, estimează că numărul de pasageri va fi până la finalul anului, de 540.000.

Astfel, veniturile proprii din producție, estimate de regie și aprobate de administrația județeană, au fost estimate la 14.473.490 lei.

Totuși, pentru a funcționa fără pierderi, Regia are nevoie un buget de 37.897.380 lei. În aceste condiții, restul de bani vor fi completați din subvenția alocată de Consiliul Județean, de la bugetul județului, în valoare de 23.318.600 și din veniturile din exploatare, estimate pentru acest an la 90.209 lei.

La momentul operaționalizării Aeroportului Internațional Brașov-Ghimbav, în 2023, autoritățile județene estimau că în termen de cinci ani, AIBG ar trebui să ajungă în punctul în care să se susțină din propriile venituri.

Citește mai departe

Cotidian

Brașovenii care nu distrug ambrozia până la 30 iunie riscă amenzi de până la 20.000 de lei

Direcția Județeană de Mediu Brașov le reamintește proprietarilor de terenuri că au obligația legală de a combate ambrozia până la 30 iunie. Cei care ignoră avertismentele autorităților riscă amenzi de până la 20.000 de lei, în timp ce răspândirea plantei afectează anual tot mai multe persoane alergice.

Publicat

in

Direcția Județeană de Mediu Brașov a transmis un nou apel către proprietarii și administratorii de terenuri, reamintindu-le că au obligația legală de a elimina ambrozia înainte de perioada de înflorire. Termenul-limită pentru efectuarea lucrărilor este 30 iunie, iar obligația îi vizează atât pe proprietarii de terenuri private, cât și pe administratorii drumurilor, căilor ferate, cursurilor de apă, sistemelor de irigații sau bazinelor piscicole.

O problemă de sănătate publică, nu doar de întreținere a terenurilor

Specialiștii atrag atenția că ambrozia nu este doar o buruiană dificil de controlat, ci și o amenințare pentru sănătatea publică.

Buruiana ambrozia se înmulțește foarte repede, produce mari cantități de polen începând de la mijlocul lunii iulie, în funcție de condițiile pedoclimatice și se încheie spre finalul lunii septembrie. De aceea, este necesar ca terenurile să fie curățate de această plantă invazivă, pentru a preveni răspândirea polenului, care provoacă alergii, cât și reducerea rezervei de semințe pentru anii următori”, a declarat directorul Direcției Județene de Mediu Brașov, Ciprian Băncilă.

Medicii estimează că numărul persoanelor afectate de alergia la ambrozie este în creștere de la an la an, iar simptomele pot varia de la iritații și conjunctivite până la forme severe de rinită alergică și crize de astm.

Cine trebuie să intervină

Conform legislației în vigoare, proprietarii sau deținătorii de terenuri trebuie să efectueze lucrări de combatere a ambroziei prin cosire repetată, smulgere, erbicidare sau alte metode specifice.

În anumite situații, proprietarii pot solicita sprijinul autorităților locale pentru executarea lucrărilor, însă costurile vor fi suportate de solicitant. Dacă primăriile nu dispun de resursele necesare, obligația de a curăța terenul rămâne în sarcina proprietarului.

Cum se aplică sancțiunile și ce riscă proprietarii

Mecanismul prevăzut de lege presupune mai întâi identificarea terenurilor infestate și emiterea unui avertisment. În perioada 1-15 iulie, autoritățile locale verifică dacă proprietarii au luat măsurile necesare. Cei care ignoră avertismentele pot primi amenzi consistente.

Pentru persoanele fizice, sancțiunile sunt cuprinse între 750 și 5.000 de lei, iar pentru persoanele juridice între 5.000 și 20.000 de lei.

Controalele pot fi efectuate de personalul desemnat de primari, de polițiștii locali sau de comisarii Gărzii Naționale de Mediu.

Citește mai departe

Trending