Sala de gimnastică de la Școala Gimnazială nr. 2, pentru construirea căreia, de la bugetul local a fost plătită suma de aproximativ 24 milioane de lei va sta o perioadă cu lacătul pe ușă. De altfel, în perioada următoare, municipalitatea brașoveană va face o expertiză tehnică, prin care să se găsească soluțiile tehnice pentru adaptarea sălii, astfel încât aceasta să poată fi folosită și pentru orele de sport ale elevilor, nu exclusiv pentru gimnastică artistică.
Pentru realizarea expertizei, consilierii locali brașoveni au aprobat în ședința de plen din 16 noiembrie, alocarea sumei de 60.000 de lei.
Părinții și profesorii au spus „Nu” sălii de gimnastică
În plenul consiliului Consiliului Local, proiectul sălii de sport a fost intens discutat, la ședință participând reprezentanți ai școlii, dar și ai părinților. Aceștia au reclamat faptul că această sala, proiectată special pentru gimnastică, nu va putea fi folosită pentru orele de sport ale elevilor.
„Destinația acestei săli de sport nu poate fi alta decât pentru Școala 2 și elevii școlii. Nu o spun eu, o spune legislația în vigoare, respectiv Legea educației. Nu știu cum s-a ajuns la sală de gimnastică pentru competiții la nivel național și internațional, însă nu este ceea ce noi avem nevoie. Elevii noștri au nevoie de o sală multifuncțională în care să-și desfășoare activitățile sportive. Sunt în jur de 1.500 în fiecare an, iar orele de educație fizică și sport se desfășoară în curtea școlii, în sălile de clasă, printre bănci și în două săli de clasă improvizate ca fiind săli de sport, ceea ce nu este normal. Noi ne dorim pentru elevii noștri o sală de sport funcțională, în care ei să își poată desfășura orele de educație fizică, cu respectarea legislației în vigoare și a programei școlare. Avem 124 de ore pe săptămână, iar copiii sunt în frig, în ploaie, în zăpadă, în săli de clasă, printre bănci”, a declarat directorul Școlii Gimnaziale nr. 2, Agurița Șerban.
Ea susține că, potrivit legislației, un club sportiv nu poate ocupa un teren al unei școli.
Pe de altă parte, unul dintre părinți, Mihaela Țetcu, a amintit că sala de sport a fost construită în baza unei adrese a Clubului Școlar Brașovia, care a solicitat construirea unei săli în incinta Școlii Gimnaziale nr. 2 sau într-o altă locație, aleasă de către Primărie, dacă acest lucru nu posibil.
„De asemenea, într-o adresă a Inspectoratului Școlar al Județului Brașov, care și-a exprimat acordul pentru această investiție, se făcea referire la 96 de copii care practică gimnastica la Clubul Școlar Sportiv Brașovia. Mi se pare cam mare diferența între 96 de copii și 1.500 de elevi”, a spus aceasta.
Proiectul a fost blocat, până „la noi ordine”
La rândul său, primarul Brașovului, Allen Coliban, a declarat că „aceasta este o problemă pe care trebuie să o reparăm”.
Coliban susține că din documentația tehnică, aprobată prin două hotărâri de Consiliu Local, rezultă că această sala urmează a fi configurată și dotată pentru gimnastică artistică.
„În această sală, elevii vor putea practica numai gimnastica. Nu vor putea să intre cu mingi sau cu pantofi de sport de stradă. Anul acesta vrem să facem o analiză, din care să rezulte ce lucrări și ce sume sunt necesare pentru transformarea acestui obiectiv în sală de sport pentru Școala Gimnazială nr. 2. În prima parte a anului 2023 vrem să facem lucrările și să achiziționăm dotările conform noii destinații”, a declarat reprezentantul Primăriei Brașov.
De asemenea, Primăria Brașov a oprit toate procedurile de achiziții pentru dotările sălii de gimnastică.