Elevii unei școli din Brașov au primit în 18 ianuarie produse de panificație care expirau tot în 18 ianuarie. Altfel spus, un producător a găsit o soluție de “valorificare” a produselor pe care ar fi urmat să le arunce a doua zi. Asta în Brașov, oraș care, spun reprezentanții Primăriei, este un model de bune practici în gestionarea acestui program, iar caietul de sarcini pregătit de autoritățile locale a devenit model la nivel național.
Unde a făcut producătorul “lichidare de stoc”
Situația ne-a fost reclamată de de părintele unui copil din ciclul primar de la Școala Gimnazială nr. 1 din Brașov, care a mers acasă cu cornul primit prin Programul Național pentru Școli al României.
“A adus cornul acasă, pentru a-i face sandwich pentru a doua zi”, ne-a declarat părintele.
În municipiul Brașov, Programul pentru Școli al României este gestionat de Primăria Brașov, care a organizat și licitația pentru achiziționarea produselor. Distribuirea produselor în municipiul reședință de județ a început săptămâna trecută, nu la începutul anului școlar cum ar fi trebuit, asta pentru că licitația a fost lansată foarte târziu.
Cu mai multe ocazii, viceprimarul Flavia Boghiu s-a lăudat cu modul în care programul “Cornul şi laptele” funcţionează în municipiul Braşov, asta în ciuda faptului că licitaţiile pentru produse au întârziat foarte mult, după începerea anului şcolar.
UPDATE: Referitor la această situație, purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov a transmis următorul punct de vedere:
“Termenul de valabilitate pentru corn, conform contractului, este de maxim 7 zile. Pentru a se asigura că aceste cornuri vor fi consumate proaspete, producătorul a ales ca termenul de valabilitate de pe ambalaj să fie mai scurt (produsul care avea termenul de valabilitate 18 ianuarie, a fost produs în noaptea dintre 15 și 16 ianuarie, conform informațiilor comunicate de furnizor).
Aceste produse sunt furnizate zilnic, astfel că nu se pune problema de a pune la dispoziția copiilor produse vechi. Produsele furnizate școlilor au ca destinație acest program, lucru evidențiat și pe ambalaj, unde se menționează că produsele nu sunt destinate comercializării, deci în nici un caz nu sunt lichidări de stoc”.