Site icon

40% din absolvenții unui colegiu de top din Brașov sunt admiși la universităț din străinătate. Ce face sistemul românesc să îi oprească?

Într-un declin demografic recunoscut de toată lumea, pe baza cifrelor statistice, autoritățile române continuă să doarmă liniștite, în timp ce elitele tinere aleg, în fiecare an, să plece la studiu în străinătate și, de cele mai multe ori, nu mai revin. Peste 40.000 de tineri români studiază în afara țării în momentul de față.

Potrivit informațiilor publicate de Euronews, Colegiul Național „Andrei Șaguna” din Brașov, este unul dintre cele care formează studenți pentru universități străine. 40% dintre absolvenții de la „Șaguna” aplică și sunt acceptați la universități din Europa, în fiecare an.

 Dominic Satnoianu, Teodor leahu și Tudor Costea sunt trei dintre „saguniștii” care au fost deja admiși la universități de top din Europa. La nivel de Brașov, performanșele obținute de ei la concursuri sau prin diverse proiecte, a fost remarcat și premiat de autoritățile locale și județene. În schimb, la nivel de sistem de educație, de performanța lor este puțin probabil să poată beneficia, pe viitor, România. Și asta pentru că tinerii au căutat și au găsit în alte țări, sisteme de educație concentrate mult mai bine concentrate pe dezvoltarea studentului.

Cei trei „saguniștii” au  povestit pentru Euronews care au fost motivele pentru care au ales să plece în străinătate, fiecare dintre ei subliniind că sistemul românesc de învățământ nu se concentrează strict pe domeniul de interes al studenților. 

Foto: FB Dominic Satnoianu

Dominic Satnoianu are 18 ani și este în clasa a XII-a la Colegiul Național „Andrei Șaguna” din Brașov. Este pasionat de informatică și a dezvoltat chiar o aplicație pentru cei care vor să performeze în acest domeniu. Este vorba despre o platformă cu probleme de informatică pe care elevii de liceu o pot accesa, pot exersa și primesc pe loc feedback.

Dominic spune că a avut nevoie de șase luni pentru a pune la punct aplicația și a reușit acest lucru în septembrie 2021. De atunci, a tot alimentat-o cu probleme de informatică, iar acum a ajuns să pună la dispoziția elevilor pasionați de acest domeniu, peste 150.000 de exerciții. 

Dominic vrea să plece la o universitatea străină pentru că, spune el, acolo se poate concentra strict pe domeniul său de interes – Computer Science, și nimic altceva. Nu a găsit în România o facultate unde să studieze ceea ce îi place, așa că a fost admis la prestigioasa Universitate Oxford.

 

 

Dominic Satnoianu, elev„Am ales să merg la o facultate din Marea Britanie, în principal pentru că sistemul de învățământ de acolo este focusat în special pe domeniul pe care tu îl studiezi, comparat cu alte facultăți din România, de exemplu, și asta mi-a plăcut, că pot să studiez doar Computer Sciences și atât, ceea ce mă pasionează pe mine cu adevărat.”

Nu este singurul șagunist care a făcut acest pas și care s-a îndreptat spre Computer Sciences. Teodor Leahu a fost acceptat la Cambridge.

Teodor Leahu, elev„Am fost admis la Cambridge, la Computer Sciences. Mi-am ales această universitate pentru că este una dintre cele mai bune pe informatică, au și foarte multe oportunități și mi s-a părut cea mai bună alegere pentru mine.” 

la rândul său, Tudor Costea a fost admis la una dintre presigioasele universități franceze, unde vrea să studieze Științe politice. 

Tudor Costea, elev„Eu am fost admis la Sciences Po, din Franța. Este a treia în lume pe științe politice, după Harvard și Oxford și am ales această facultate pentru excelența academică pe care o oferă, programele de studiu și varietatea internațională de studenți. Au undeva la 50% studenți internaționali.”

 

Elevii acceptați trebuie să primească o bursă sau să plătească taxele de studii

Totuși, pentru a ajunge să studieze la universitățile unde au fost acceptați, elevii mai au de trecut un hop: bacalaureatul, la care trebuie să obțină rezultate excelențe. Carmen Tănăsescu, unul dintre proseforii care pregătește elevi de la Colegiul Național Andrei Șaguna, iar acum este și director al liceului, subliniază, astfel, că nu toți cei acceptați au șansa de a și studia acolo, dacă nu primesc o bursă. 

Carmen Tănăsescu, director Colegiul Național „Andrei Șaguna” Brașov: „Elevii noștri aplică, reușesc, problema este că după finalizarea examenului de Bacalaureat, când marea majoritate sunt în continuare pe listele lor, nu se mai pot duce, deoarece nu beneficiază de burse și nu pot să aplice pentru împrumuturi. Cambridge-ul, de exemplu, la o facultate cum este Computer Sciences, se ajunge chiar până la 50.000 de lire sterline pe an.”

 

Exit mobile version