Ramai la curent!

Investitii

De trece autostrada Comarnic – Brașov mai mult prin tunel? Ministrul Transporturilor a oferit o explicație

Publicat

in

Proiectul Autostrăzii Comarnic – Brașov a stârnit numeroase controverse, după ce consultanții care lucrează la documentațiile tehnice au propus săparea mai  multor tuneluri. Autoritățile locale nu au fost de acord cu drumurile de suprafață, a explicat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, citat de economica.net

„O primă strigare a celor care au venit să facă acest studiu de fezabilitate, ajungeam pe 160 de kilometri – sper să nu greșesc, atâta este de la Comarnic la Brașov – ajungea costul la vreo 8 miliarde de euro. În momentul ăla am întrebat și eu colegii mei de pe zona tehnică: domnule, cum adică la 8 miliarde – 160 de kilometri? Păi știți, toate autoritățile publice locale nu prea ne-au dat acceptul și aproape mergem numai prin tunel”, a declarat Grindeanu.

Totodată, el a menționat că anul acesta ar putea fi lansată licitația de lucrări pentru un sector de autostradă care pornește de la Râșnov, spre Comarnic.

Pe unde trece autostrada în județul Brașov 

În județul Brașov, autostrada va intra la kilometrul 85+000, prin Predeal, iar în zona intersecției DN 1 – DN 73A va părăsi Valea Prahovei. Pe traseul din județul nostru sunt propuse șase poduri și pasaje, cu o lungime totală  de 3,925 km, un tunel cu o lungime de 7,150 km, dar și două lucrări de tip „cut&cover tunel” (cu o lungime totală de 150 m). 

În dezbatere publică: pe unde va trece Autostrada Ploiești-Brașov în județul nostru

Șase kilometri de autostradă, „ocolitoare de lux” pentru Râșnov și Cristian

În acest moment, din Autostrada Comarnic – Brașov sunt funcționali 6,3 kilometri, între Râșnov și Cristian. Sectorul de autostradă a fost inaugurat în luna decembrie, iar acum este folosit ca ocolitoare pentru cele două localități.

FOTO&VIDEO. Sectorul de autostradă Cristian – Râșnov a devenit operațional. De joi seara, drumul funcționeză ca Ocolitoare a celor două localități

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Investitii

FOTO. Pietonalul din Valea Cetății, modernizat cu fonduri europene de 40 de milioane de lei

Primăria Brașov a semnat un contract de peste 40 de milioane de lei pentru modernizarea pietonalului din Valea Cetății, proiect ce vizează transformarea zonei într-un spațiu verde și de relaxare.

Publicat

in

Primăria Brașov a semnat contractul de finanțare pentru reabilitarea pietonalului din cartierul Valea Cetății, un proiect estimat la peste 40 de milioane de lei, realizat în proporție de 98% din fonduri europene.

Proiectul vizează transformarea actualei zone, considerată de autorități drept o „insulă de căldură”, într-un spațiu de recreere, cu mai multă vegetație, alei moderne și zone de relaxare. Printre intervențiile propuse se numără plantarea a aproximativ 80 de arbori, extinderea spațiilor verzi la aproape 6.000 de metri pătrați, amenajarea unor locuri de joacă și modernizarea infrastructurii pietonale.

După cum se arată în comunicatul de presă transmis de Primăria municipiului Brașov, în proiect sunt incluse și „sistematizarea cotelor terenului; realizarea de palisade decorative cu rol de spații de odihnă; traseu de rampe pentru accesibilizarea persoanelor cu dizabilități și pentru mobilitate alternativă (biciclete, role etc.); montarea de coșuri selective; iluminat cu stâlpi ornamentali și LED; realizarea de spații verzi cu gazon rola, arbori și arbuști adaptați zonei; fântână de pardoseală cu jocuri de lumini și sunet; sistem automatizat de irigații; modernizarea colectării apelor pluviale; marcaje tactile pentru nevăzători”

„Sistemul de iluminat va fi modernizat prin înlocuirea stâlpilor și cablurilor. Sistemul de drenaj va fi îmbunătățit prin rigole și cămine existente refolosite și noi. Se vor executa lucrări de decopertare și demolare a elementelor existente. Jardinierele și șezuturile vor fi realizate din beton finisat, iar cele păstrate vor fi placate cu lemn de Garapa. Pardoselile vor fi realizate din tartan (1290mp), plută (1620 mp) și piatră drenantă (11.155mp), pe placa de beton existentă, în culori neutre. Se vor asigura pante minime de 1% pentru evacuarea apelor. Se va implementa un sistem automatizat de irigații (panou comandă, electrovalve, aspersoare, senzor ploaie). Zona fântânii va avea pardoseală rezistentă la îngheț, antiderapantă și drenantă.

Amenajarea peisagistică prevede extinderea spațiilor verzi la 5.921 mp, realizarea de jardiniere mari și plantări suplimentare, fără tăieri de arbori existenți. Se va instala sistem de supraveghere video. Mobilierul urban va fi din lemn de Garapa (minim 19 mm). Vor fi amenajate 5 locuri de joacă tematice și unul central complex (bufniță)”, detaliază comunicatul de presă.

Imagini din proiect (sursa: PMBV)

„Este un proiect important pentru Brașov, atât din punct de vedere economic și financiar, cât și pentru comunitatea din cartierul Răcădău. Obiectivul principal este transformarea completă a pietonalului, care în prezent se află într-o stare cunoscută de toți locuitorii, într-un spațiu modern și atractiv”, a declarat George Scripcaru.

Lucrările vor dura aproximativ 9 luni

Potrivit administrației locale, lucrările ar urma să înceapă după finalizarea procedurilor de achiziție și să dureze aproximativ nouă luni. În prima etapă, vor fi realizate lucrări de demolare și pregătire a terenului, urmând apoi amenajările propriu-zise, inclusiv sisteme de drenaj pentru apa pluvială și iluminat modern.

Arhitectul proiectului, Lucian Păltânea, a subliniat că soluțiile propuse includ materiale naturale și sisteme care permit infiltrarea apei în sol, contribuind la reducerea presiunii asupra rețelelor pluviale și la creșterea confortului urban.

„Putem vedea chiar și astăzi ce se întâmplă cu apa și condițiile meteo care sunt din ce în ce mai vitrege. Prin acest proiect, pardoselile vor fi drenate, lăsând apa să se scurgă direct în sol, și nu vor pune o presiune suplimentară pe sistemul pluvial al orașului Brașov. De asemenea, este mult mai mult verde. Pardoselile sunt moi, față de pardoselile din granit, care erau foarte dure, lucru care ne aduce puncte în plus și în ceea ce privește accesibilitatea persoanelor cu dizabilități, și pentru joaca copiilor, care vor fi mult mai în siguranță cu aceste pardoseli inovatoare. Chiar rampele propuse, care respectă normativele care au rămas din vechiul proiect, sunt legate între ele de o pardoseală din plută, care este negativă din punctul de vedere al emisiilor de carbon pentru fiecare metru pătrat pe care îl punem. Proiectul a suferit modificări și îmbunătățiri de-a lungul timpului și de asta mă bucur că acum am găsit o deschidere foarte mare la Primăria Brașov și am putut să continuăm îmbunătățirea. Zic eu că printr-o soluție tehnică simplă am îmbunătățit radical”, preciza arh. Lucian Păltânea, în momentul prezentării publice a proiectului.

Proiectul este finanțat prin Programul Regional Centru 2021–2027 și face parte dintr-o serie mai amplă de inițiative de regenerare urbană derulate la nivelul municipiului.

Citește mai departe

Investitii

Investiție europeană de aproape 3,8 milioane lei pentru pacienții cardiaci critici din Brașov: echipamente moderne la Spitalul Județean

Consiliul Județean Brașov investește aproape 3,8 milioane de lei, majoritar din fonduri europene, pentru dotarea secției de cardiologie critică a Spitalului Județean.

Publicat

in

Consiliul Județean din Brașov a semnat un nou contract de finanțare europeană pentru modernizarea serviciilor medicale dedicate pacienților în stare critică. Proiectul, numit „Șansă pentru inimile pacienților cardiaci critici”, vizează dotarea Unității de Supraveghere și Tratament Avansat din cadrul Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov.

Contractul, semnat la începutul acestei săptămâni de președintele CJ Brașov, Adrian-Ioan Veștea, cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, are o valoare totală de aproape 3,8 milioane de lei. Finanțarea este asigurată în proporție de 98% din fonduri nerambursabile, diferența fiind acoperită din bugetul județean.

Proiectul, care se va derula pe o perioadă de 20 de luni, presupune achiziția unor echipamente medicale esențiale, printre care un sistem ECMO pentru oxigenare extracorporală, un ecocardiograf de înaltă performanță și unul portabil. Aceste dotări vor permite intervenții rapide și tratamente avansate pentru pacienții cu afecțiuni cardiace severe.

Inițiativa face parte dintr-o serie mai amplă de investiții în sistemul sanitar brașovean, după alte proiecte dedicate pacienților oncologici și celor cu accident vascular cerebral. Autoritățile județene mizează pe aceste fonduri europene pentru a crește calitatea actului medical și șansele de supraviețuire ale pacienților critici.

Citește mai departe

Investitii

Trei constructori își dispută contractul pentru noul pod de la Podu Oltului. Investiție de peste 22 milioane de lei, gestionată de Consiliul Județean Brașov

Trei oferte au fost depuse pentru construcția noului pod de la Podu Oltului, o investiție de peste 22 milioane de lei, necesară pentru înlocuirea unei structuri vechi și periculoase.

Publicat

in

Consiliul Județean din Brașov a făcut un nou pas pentru înlocuirea podului de pe DJ 112, din localitatea Podu Oltului, după ce trei oferte au fost depuse în cadrul licitației pentru execuția lucrărilor.

Potrivit autorităților, două firme și o asociere de companii s-au înscris în procedura derulată prin SEAP, documentațiile fiind deja în etapa de evaluare tehnică. Contractul are o valoare estimată de peste 22,4 milioane de lei (cu TVA), iar oficialii județeni speră ca lucrările să înceapă cât mai curând.

Investiția este considerată una urgentă, în condițiile în care vechiul pod, construit la începutul secolului trecut, se află într-o stare avansată de degradare și prezintă risc de prăbușire. Acesta asigură legătura locuitorilor din zonă cu DN 11, una dintre principalele artere rutiere din județ.

„Siguranța cetățenilor din Podu Oltului și a tuturor celor care tranzitează zona este prioritară pentru noi, având în vedere că gestionarea rețelei rutiere de interes județean este atributul nostru. Vechiul pod și-a depășit de mult durata de viață, iar gradul de uzură nu ne mai permitea nicio amânare. Suntem pregătiți să investim peste 22 de milioane de lei pentru a construi de la zero o structură modernă, capabilă să preia traficul greu și să asigure o conexiune rapidă cu DN 11. Ne dorim un constructor serios, care să ridice rapid varianta provizorie și să înceapă lucrările la noul pod”, a declarat Adrian-Ioan Veștea.

Planul autorităților prevede realizarea, într-o primă etapă, a unui pod provizoriu pentru menținerea circulației, urmând ca ulterior vechea structură să fie demolată și înlocuită cu una modernă.

Citește mai departe

Trending